Europarlamentarul Cristian Preda a judecat proiectul de modificare a Constituției propus de PNL și mai ales propunerea ca președintele să nu mai activeze pe plan politic după încheierea mandatului. El a găsit motivul care a a stat la baza proiectului. Eurparlamentarul susține că PNL a rămas "fără busolă".
"Acest partid a fost, la începutul anilor ’90, apărătorul drepturilor individuale", susține Preda care a spus că "PNL a ajuns să propună limitarea dreptului la asociere ca şi a dreptului de a fi ales". Europarlamentarul susține că deși sunt vizați cei care ocupă funcția de președinte al statului, adevărata țintă este "actualul preşedinte, devenit, din 2005 încoace, obiectul unei uri nedisimulate".
Cristi Preda a mai scris că "Justificarea propunerii e, în aceste condiţii, o improvizaţie ridicolă: dacă un şef de stat n-ar mai putea fi, după încheierea mandatului, membru de partid sau candidat, el ar fi neutru câtă vreme e în funcţie. Pe scurt: viitorul îmblânzeşte prezentul".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu