Fostul manager de la “Victor Babeş”, Cristian Banu, a fost instalat şef la Spitalul Căi Ferate (CF) Nr. 1 Witing, din Capitală.
Autor: Costin Munteanu
[caption id="attachment_186112" align="alignleft" width="276" caption="Cristian Banu"][/caption]Banu i-a luat locul, la şefia unităţii spitaliceşti, lui Cătălin Dogiou. Conducerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a decis să-l înlocuiască pe acesta din urmă după numeroasele scandaluri în care Spitalul Witing a fost implicat.
Mai mulţi medici de la Spitalul CF Witing şi-au exprimat nemulţumirea, susţinând că au fost obligați să plătească, din propriile buzunare, o amendă pentru achiziţii ilegale acordată instituţiei sanitare.
În primul semestru din 2010, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a aplicat două amenzi de 10.000 şi 35.000 de lei Spitalului Witing, pentru neregulile depistate. Conducerea unităţii sanitare a contestat în instanţă decizia ANRMAP, dar a pierdut procesul. Neavând o bază legală pentru a aloca bani din bugetul spitalului pentru a plăti amenda, managerul CF Witing, Cătălin Dogioiu, a decis ca suma să fie alocată din fondurile pentru salarii, au declarat pentru De Ce News surse din cadrul unităţii spitaliceşti.
Contactat telefonic, la acea dată, managerul Cătălin Dogioiu a evitat să comenteze subiectul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News