Cristian Bărhălescu, expert în turism, a vorbit la Digi24 despre destinaţiile-vedetă care rămân, în continuare, la mare căutare în rândul românilor dar şi al străinilor. Delta Dunării se menţine, chiar şi după doi ani de pandemie, printre preferinţe.
Minivacanța de 1 mai este prilej de sărbătoare pentru toți românii, care abia așteaptă weekendul prelungit pentru a pleca într-un nou concediu. Chiar dacă anul acesta 1 mai pică duminica, mulţi şi-au rezervat din timp vacanţe... pe litoralul românesc şi în deltă. "Dacă înainte tinerii veneau pe litoralul românesc pentru discoteci, acum vin pentru cluburi, pentru evenimente şi spectacole. Putem spune că se deschide sezonul estival acum de 1 mai, nu cum am fost învăţaţi în pandemie - în iunie sau iulie cu frică şi foarte multe restricţii. În condiţiile în care 1 Mai pică într-o zi de duminică, avem parte de o perioadă de vacanţă în care salariaţii pleacă, de regulă, în proximitate, spre zonele cel mai uşor accesibile. Şi atunci, într-adevăr, la munte vor merge foarte mulţi care ajung repede şi se pot întoarce acasă la fel de repede" spune C. Bărhălescu.
După aproximativ trei ani de pauză, pe litoralul românesc va răsuna, din nou, muzica dată la maxim iar concertele şi spectacolele vor atrage, în special, tinerii. "După doi ani de pandemie, sunt ceva modificări. Anul acesta, Costineştiul şi-a dat seama că evenimentele sunt cele care atrag şi au organizat concerte, vama Veche este plină de mai bine de-o lună, în Mamaia Nord au venit celebrele evenimente care atrăgeau şi-n anii trecuţi turiştii străini. Sperăm să recuperăm încet, încet şi anul acesta să avem măcar 70% din turiştii care veneau acum trei ani. "
Citeşte şi Unde pleacă românii în vacanța de 1 mai. Cât costă un sejur și care sunt cele mai căutate destinații
"Durăul începe să se ridice uşor, uşor, staţiune care nu era spectaculoasă. La fel, Borsecul devine din ce în ce mai ofertant, evident, s-au reparat vile, apele de acolo atrag pentru că au tradiţie... Nu au o infrastructură de divertisment puternic dezvoltată dar rămân pe tradiţionalele trasee care, totuşi, ar trebui puţin promovate pentru că sunt locuri frumoase de văzut în aceste zone şi merită vizitate. De Delta Dunării nu mai spun. Este căutată şi anul acesta. Din păcate, prin Tulcea, acolo, nu se opresc foarte mulţi, deşi ar trebui pentru că este un oraş minunat dar ei s-au împotmolit puţin în promovare, s-au speriat de acest război. Delta Dunării este în continuare o destinaţie safe, Sulina, zona Letea, toate merită promovate pentru ca şi noi şi străinii să ne bucurăm şi de acum înainte de serviciile de acolo" a apreciat Cristian Bărhălescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News