Cristian Bodea (PNL), despre șansele la Președinție. Iohannis, depășit de Ponta

Senatorul PNL Cristian Bodea a făcut calculele pentru alegerile prezidențiale 2014 și pare să-l declare învins pe Klaus Iohannis chiar înainte de anunțul oficial al candidaturii sale din partea ACL (PNL+PDL). 

"E clar că adversarul principal al lui Victor Ponta va fi Klaus Iohannis, decizia din 5 august e doar o formalitate. Este esențial, însă, cu ce capital de voturi iese din primul tur. Pentru că Tăriceanu poate rupe de la PNL cam 5%, la care se adaugă încă vreo 5% de la nehotărâții ce au fost atrași de visul USL. Dincolo, Macovei va aduna de la PDL și PMP în jur de 5%, în timp ce Diaconescu adună și el 5% din zestrea PMP. Sunt 20%, la care dacă mai adaugăm încă 6% pentru Kelemen Hunor, plus cam 4% de la Ghișe și ceilalți 7-8 independenți cu figuri de vedete în cap. Așa că vorbim despre un posibil procent de 30% voturi rupte de pe "dreapta". Ce voturi are stânga?... PSD sigur mobilizează la vot cei 40% de comuniști din România, deci are o poziție de start solidă. La aceștia mai trebuie să adăugăm cei 5% zănatici ai lui Dan Diaconescu. Ponta are asigurat, astfel, un scor de start pentru turul doi de 45%", este analiza la rece și deloc fericită pentru PNL realizată chiar de un senator PNL, Cristian Bodea. 

Crin Antonescu, două arme pentru Președinție, dezvăluite de Victor Ponta

Senatorul PNL a continuat, despre șansele de a aduna voturi ale lui Klaus Iohannis, că "Teoretic, PNL+PDL ar trebui să dea 30%. După scorul de la Euro. Mai mult chiar, cum PNL se situa în realitate pe la 20%, ar trebui să vorbim de vreo 35%. Însă, cei 5% lipsă în iunie vor merge la Tăriceanu. De asemenea, nici PDL nu va mai reuși să facă performanța din luna mai, cu o Macovei lăsată liberă pe arătura băsistă. Și, mai avem de luat în calcul pierderea a câteva procente datorate "atanasierii" lui Crin Antonescu". 

"Atanasierea" lui Crin Antonescu se referă la Teodor Atanasiu, care a avut un rol important în mazilirea lui Crin Antonescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel