Cristian Borcea și fraţii Ioan şi Victor Becali au fost mutați de la penitenciarul Poarta Albă la Penitenciarul Slobozia pentru executarea pedepselor în regim închis.
"În acest moment, se fac procedurile necesare la noul loc de detenţie. Cei trei sunt consultaţi de medici şi urmează să fie repartizaţi în camere", au precizat, pentru Mediafax, reprezentanţii Penitenciarului Slobozia.
Comisia pentru Stabilirea Regimului de Detenţie de la Penitenciarul Poarta Albă a stabilit, în 26 martie, că fraţii Becali şi Cristian Borcea trebuie să execute pedeapsa în regim închis. La Penitenciarul Poarta Albă, însă, se pot executa pedepse doar în regim deschis sau semi-deschis, motiv pentru care cei trei au fost trasferaţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu