Susţinerea pe care i-a acordat-o PNL lui Nicuşor Dan pentru a ajunge primar general al Capitalei este puţin probabil să fie replicată la următoarele alegeri locale, a spus Cristian Buşoi.
„Cred că va fi extrem de puţin probabil ca, la următoarele alegeri, Nicuşor Dan să mai aibă susţinerea PNL”, a spus Cristian Buşoi.
Potrivit lui Cristian Buşoi, candidatura lui Nicuşor Dan, susţinută de formaţiunile de dreapta, a fost soluţia venită în ultimul moment, impusă de fostul lider PNL, Ludovic Orban, iar aceasta a adus la acea vreme, în toamna anului 2020, un succes de etapă.
„Dar, din păcate pentru foarte mulţi care şi-au pus speranţa în primarul actual al Bucureştiului, din păcate pentru ei şi din păcate pentru noi, cei care i-am oferit o susţinere politică la acel moment, aceste aşteptări nu au fost împlinite prin prestaţia actualului primar şi a echipei pe care şi-a construit-o la nivelul Primăriei Municipiului Bucureşti”, a declarat Cristian Buşoi, conform gandul.ro.
Întrebat dacă Nicuşor Dan va primi sau nu în continuare sprijinul liberalilor pentru conducerea PMB, Cristian Buşoi a apreciat că este „extrem de puţin probabil”.
„Eu cred că va fi extrem de puţin probabil ca, la următoarele alegeri, Nicuşor Dan să mai aibă susţinerea Partidului Naţional Liberal şi cred că acestă delimitare va trebui făcută mult mai repede. Mai cred că PNL ar trebui să îşi găsească mai repede una sau mai multe soluţii, un lider care să înceapă deja să construiască o candidatură în numele PNL pentru alegerile din 2024, pentru că putem găsi soluţii foarte bune în interiorul PNL şi să încerce, pentru perioada următoare, să-l convingă, cu toate motivele şi inclusiv cu voturile pe care le acordă în Consiliul General, pe actualul primar să îşi revizuiască urgent atitudinea, pentru că, în acest fel, Bucureştiul rămâne blocat”, a spus Cristian Buşoi.
„Mi se pare destul de comic să văd că actualul primar general îşi pune problema unui al doilea mandat”, a mai spus Cristian Buşoi.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus, vineri, că nu regretă intrarea la guvernare alături de PNL, dar că nu poate accepta atacuri nejustificate la adresa colegilor de partid şi „înlocuiri pe nedrept”.
„Acest Guvern şi această coaliţie trebuie cel puţin până în anul 2024 să fie funcţionale pe această construcţie politică. Nu există altă construcţie politică. Am văzut oamenii noi de la USR de ce au fost în stare şi au văzut şi românii. Dar asta nu înseamnă că cineva îşi va putea permite să atace vreun coleg de-al nostru, indiferent dacă este sau nu membru al Guvernului, să nu spună adevărul”, a spus, vineri, președintele PSD, Marcel Ciolacu.
„Sunt unul dintre cei care am riscat foarte mult când am solicitat votul colegilor mei să intrăm la guvernare. Nu îmi pare rău că am făcut acest lucru, fiindcă lucrurile au mers înainte şi am ieşit dintr-o zonă foarte întunecată a României. Să nu mă enerveze să îmi aduc aminte exact de toate cifrele din pandemie şi de dezastrul din pandemie şi până să mai răspundă, întâi să dea explicaţii pentru miliardul ăla furat numai la vaccinuri şi eu încep să fiu mulţumit. Să nu mă facă să îmi pară rău că v-am rugat să votaţi să intrăm la guvernare, să ne asumăm o asemenea responsabilitate în cea mai mare criză prin care trece România după al Doilea Război Mondial, pentru că o să venim cu toţii şi o să spunem toate adevărurile.
Nu vreau nici să intre România într-o zonă de instabilitate politică, nici economică. Dimpotrivă, vreau să construiesc cu Nicolae Ciucă. Suntem amândoi conştienţi de responsabilitatea pe care o avem în acest moment, dar vreau ca colegii mei să fie respectaţi şi nu să fie atacaţi pe nedrept. Să nu mi se ceară înlocuiri pe nedrept, fiindcă în acel moment parteneriatul nostru va lua sfârşit”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News