Cristian Bușoi a fost numit responsabil pentru relația cu Agenția Europeană a Medicamentului din parteea Parlamentului European. Numirea vine într-o perioadă încărcată, Agenția aflându-se în proces de mutare de la Londra la Amsterdam, după decizia Marii Britanii de a părăsi UE.
”Sunt onorat pentru numirea mea ca responsabil al Comisiei de Mediu şi Sănătate din Parlamentul European pentru relația cu Agenția Europeană a Medicamentului, a scris Bușoi într-o postare Facebook.
Agenția Europeană a Medicamentului este unul dintre proiectele de succes ale UE și a asigurat în toți acești ani un acces rapid al pacienților europeni la medicamente inovative și salvatoare de viață, impunând în același timp și un standard foarte înalt de siguranță și calitate. În mod special în cazul medicamentelor pentru uz pediatric, dar și în cazul terapiilor pentru bolile rare, procedura centralizată a asigurat o șansa în plus la vindecare pentru pacienți.
Există însă și câteva provocări în activitatea Agenției, care trebuie depășite în perioada următoare. Mutarea sediului de la Londra la Amsterdam din cauza Brexit a dus la scăderea numărului de angajați, iar situația trebuie remediată cât mai repede. De asemenea, noua legislație europeană în privința datelor personale (GDPR) pune probleme foarte mari în cercetarea medicală și trebuie clarificată.
Din Parlamentul European, Comisia de Sănătate va sprijini toate eforturile de eficientizare și îmbunătățire a activității Agenției, dar va fi și foarte exigentă și va monitoriza îndeaproape activitatea Agenției Europene a Medicamentului, care trebuie să respecte în totalitate legislația europeană și să acționeze în beneficiul pacienților europeni.
Voi face, de asemenea, toate eforturile împreună cu noul Guvern PNL, cu premierul Ludovic Orban și ministrul Sănătății, domnul Victor Costache, pentru ca România să fie cât mai prezentă și implicată în activitățile Agenției și să fructifice la maximum oportunitățile financiare oferite de acest important organism european”, a anunțat Bușoi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News