Cristian Cioacă rămâne în închisoare! Decizia a fost luată în cursul acestei zile, când judecătorii i-au respins definitiv cererea de eliberare condiționată. Crina Radu, avocata familiei Elodiei, a vorbit la Realitatea Plus despre acest subiect.
Publicitate
Următoarea comisie pentru eliberarea condiționată a lui Cristian Cioacă, care stă de aproape 10 ani în spatele gratiilor va fi pe 28 iunie, potrivit Realitatea Plus.
„Am înțeles că instanța a solicitat efectuarea unui raport din partea Serviciului de Probațiune din cadrul Tribunalului Argeș, așa cum prevede codul de procedură penală în situația în care pedeapsa rămasă de executat ar mai fi de 2 ani sau mai mare de 2 ani, atunci instanța va cere întocmirea unui raport de către Serviciul de Probațiune”, a declarat Crina Radu, avocata familiei Elodiei.
„Cristian Cioacă nu ar trebui să fie eliberat înainte de termen, înainte de executarea în întregime a pedepsei de 15 ani și 8 luni, care este o pedeapsă relativ mică raportat la gravitatea faptelor comise. Instanța ar trebui să aibă în vedere comportamentul dumnealui. A încercat să șteargă urmele săvârșirii infracțiunilor. Nici până în acest moment nu știm ce a făcut cu rămășițele Elodiei. Există un mormânt gol, copilul nu poate să meargă să aprindă o lumânare, să pună o floare la mormântul Elodiei.
Cristian Cioacă nu a manifestat nici cel mai mic regret pentru faptele deosebit de grave pe care le-a comis. De asemenea, Cristian Cioacă nu și-a îndeplinit obligațiile civile prevăzute în sentință prin care a fost condamnat și anume daunele morale către familia Elodiei și către propriul copil. Deci, în opinia mea nu ar trebui să iasă eliberat condiționat”, a spus Crina Radu, avocata familiei Elodiei, la Realitatea Plus.
„Cristian Cioacă a suprimat viața Elodiei, mama copilului dumnealui și iată că vrea să și iasă mai repede din închisoare. Locul unde se află rămășițele trupești ale Elodiei doar Cristian Cioacă știe”, a adăugat Crina Radu, avocata familiei Elodiei, la Realitatea Plus.
VEZI ȘI: Mama Elodiei, mesaj emoționant pentru nepoțelul Patrick, la DC News: Ar trebui să-și dea seama și să ne caute el pe noi. Mi-e dor de el și mi-l imaginez mereu / video
La emisiunea „Culisele Justiției" de pe DC News, realizată de Laura Duță, mama Elodiei Ghinescu a vorbit despre nepoțelul său, Patrick, căruia îi duce dorul în fiecare zi.
„Mi-e tare dor de el, mi-l imaginez mereu, ba că e înalt, ba că e mai grăsuț. N-am mai avut posibilitatea să-l văd și n-am vrut să-i mai creez o situație încât el să plângă. Atunci era mic și vă dați seama că până la vârsta aceasta ei i-au spus tot felul de prostii și copilul trăind cu ei zi de zi și ascultând ce spun ei, probabil crede ce discută ei și ce-i spun.
Când era micuț mă întreba: „Unde este mama? Hai cu mine la birou că eu știu unde este, hai acolo să vedem, sau poate s-a rătăcit, poate a urcat la vreun bloc cu multe etaje și nu a mai coborât, nu mai știe să vină, hai să o căutăm.”
Mi-e tare dor de el și mi-l imaginez în fel și chip dacă nu l-am mai văzut de atâta vreme. Acum e major și ar trebui să-și dea seama și să ne caute el pe noi. Dar nu cred pentru că nu e lăsat și nu l-a lăsat pentru a nu afla adevărul .”, a spus Emilia Ghinescu, mama Elodiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu