Cristian Diaconescu, candidat la Președinție: NU a existat o discuție cu Traian Băsescu

Cristian Diaconescu, candidatul PMP la Președinție
Cristian Diaconescu, candidatul PMP la Președinție

Cristian Diaconescu, candidatul PMP la alegerile prezidențiale, susține că nu a existat nicio consultare sau discuție  cu președintele Traian Băsescu în acest sens, deși o declarație a liderului partidului, Elena Udrea, îl contrazice. 

"Colegii au fost de acord cu această variantă, în mod clar şi eu am fost de acord. Eu cred că această luptă se poate duce şi fără ură, şi fără violenţă, într-un dialog din care să rezulte lucruri pozitive pentru România", a declarat CRISTIAN DIACONESCU, imediat după ce a fost făcut anunțul că este candidatul PMP la alegerile prezidențiale.  

Întrebat dacă a existat o consultare cu președintele Traian Băsescu, Cristian Diaconescu a negat categoric: "Nu, nu a existat nicio discuţie cu Traian Băsescu sau consultare în acest sens".

De asemenea, candidatul PMP la prezidențiale a fost întrebat ce șanse crede că are la scrutinul de la sfârșitul acestui an, având în vedere că are doi candidați puternici de la două structuri politice puternice, PNL și PSD.

"Haide să nu discutăm în termeni de șanse, pentru că eu cred că este mai important ca poporul român să audă mesaje și, repet, să-și facă o idee cât se poate de corectă în legătură cu ceea ce înseamnă președintele României. Și după ce aceste lucruri se vor îndeplini, un vot în cunoștință de cauză, după părerea mea, ar fi principală realizare a tuturor candidaților", a mai spus fostul consilier prezidențial.

În legătură cu desemnarea lui Cristian Diaconescu candidat al PMP la Prezidențiale, liderul PMP Elena Udrea, întrebată, sâmbătă, dacă a existat o consultare și cu președintele Traian Băsescu, a confirmat.

CRISTIAN DIACONESCU a explicat, clar, că va urma proiectul preşedintelui Băsescu pentru viitor, dar și că s-a gândit la un nume de premier, susținând că este prematură o astfel de discuție.

Totodată, Diaconescu a negat și că ar fi discutat pe acest subiect cu primul lider oficial al PMP, Elena Udrea.

Înainte de alegerile europarlamentare, CRISTIAN DIACONESCU a demisionat din funcția de consilier al președintelui Traian Băsescu, iar anunțul că a devenit membru al PMP a fost făcut pe 20 mai, în cadrul unei conferințe de presă, de către Elena Udrea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel