Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) nu exclude niciun fel de politici de alianţe, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele de onoare al partidului, Cristian Diaconescu.
„Sigur că nu excludem niciun fel de politici de alianţe, dar, în orice caz, cred că este necesar şi util ca o astfel de politică să se facă în sensul de a fi sincer faţă de cetăţeni şi mai ales de a oferi perspective pe perioade medii şi lungi, tocmai pentru ca efectele unor măsuri de austeritate, luate la un moment dat, să fie contrabalansate printr-un program de dezvoltare, pe care societatea l-ar înţelege şi l-ar accepta“, a explicat Diaconescu, citat de Agerpres.
În opinia sa, este necesară o repoziţionare politică a partidelor, iar crearea a două blocuri politice mari ar simplifica şi retorica şi mesajul către societate. Potrivit lui Cristian Diaconescu, propunerile Alianţei de Centru-Dreapta PNL-PC reprezintă doar un mesaj şi au o abordare, cel puţin, „superficială“, iar din ideile avansate de preşedintele PSD prin Agenda 2019 răzbate şi intenţia de a continua redimensionarea administrativă, ceea ce nu ar corespunde însă cu retorica pe care acest partid o anunţă public.
„În mod timid, din ideile propuse de preşedintele PSD pentru Agenda 2019 răzbate şi intenţia de a continua redimensionarea administrativă, asta însemnând de fapt măsuri de austeritate la nivelul serviciului public, ceea ce este corect faţă de momentul în care se află România, dar destul de incorect faţă de retorica pe care acest partid o anunţă public. Mergând în cealaltă zonă, a Alianţei de Centru-Dreapta, vedem că în 2011, în condiţiile ajungerii la putere, aceştia îşi propun nici mai mult nici mai puţin decât o infuzie de capital străin de 14-15 miliarde de euro, 200.000 de noi locuri de muncă şi reducerea tuturor taxelor şi impozitelor. Cred că o astfel de abordare este cel puţin superficială“, a explicat liderul UNPR.
El a admis că mediul politic afectat de criza economică nu a fost „deosebit de prielnic“ pentru progresişti, dar a susţinut că stabilizarea organizaţiilor în toate judeţele şi cei aproape 200.000 de membri înscrişi încurajează partidul în ceea ce priveşte încrederea pe care populaţia i-o poate acorda.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu