Cristian Diaconescu, PMP: În Afganistan nu există o politică comună privind criza umanitară, migrație sau azil

Foto: Facebook Cristian Diaconescu
Foto: Facebook Cristian Diaconescu

Statele occidentale trebuie să acționeze solidar în criza refugiaților afgani, a declarat la RFI fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu. 

Cristian Diaconescu: Talibanii au creat un stat distopic în AfganistanCosmin RusciorCristian Diaconescu talibani stat distopic Afganistan.jpgCristian Diaconescu: Atitudinile naționale privind refugiații afgani vor fi contradictorii (Foto: arhivă RFI)

Cristian Diaconescu a declarat, luni, la RFI, ce pot face occidentalii pentru afgani: ”În primul rând, să ia o decizie în legătură cu tot ceea ce pot face solidar, pentru că din punct de vedere al politicilor UE, ca de altfel și ale NATO, atunci când discutăm despre crize umanitare, migrație sau azil, deocamdată, din păcate, nu avem o politică comună”.

Fostul ministru de Externe precizează că ”sunt trei categorii de cetățeni față de care atenția comunității occidentale trebuie să se concentreze. Sunt cetățenii naționali, ai fiecărui stat în parte, aici este prioritatea maximă. Evident, s-ar fi dorit poate și ca organizațiile, mai ales NATO, să găsească o formulă prin care acești oameni să fie extrași cât mai repede din Afganistan, dar iată că pe baze naționale, în acest moment, eforturile sunt extraordinare (...). În al doilea rând, sunt cetățenii afgani eligibili pentru a fi evacuați cât mai repede, sunt cei care au colaborat cu NATO, cu SUA, în ultimii 20 de ani și care sunt supuși pericolului retalierii talibanilor. În al treilea rând, sigur, cetățenii afgani, care din diverse motive, doresc să-și părăsească cât mai repede țara”.

Cristian Diaconescu: Americanii vor avea propria politică

Cristian Diaconescu afirmă că ”este nevoie de un efort substanțial financiar, dar și de reguli. Or aceste reguli, ca de altfel și alocările de fonduri trebuie să fie decise cât mai repede, împreună, de statele UE. Americanii vor avea propria politică. Deci din această perspectivă, dialogul este cât se poate de necesar, pentru că pe baze naționale atitudinile vor fi foarte diverse, probabil contradictorii, mai ales între unele state europene care deja au manifestat atitudini destul de diferite în legătură cu acest subiect”.

Trebuie să dialogheze Occidentul cu talibanii? ”Deocamdată, regimul de la Kabul reprezintă o organizație teroristă. Deci comunitatea occidentală, cei care s-au implicat în Afganistan în ultimii 20 de ani, în primul rând trebuie să evalueze dacă se păstrează acest statut, pentru că după părerea mea, nu poate exista un precedent în a negocia cu o organizație teroristă, indiferent care sunt rațiunile. În al doilea rând, încă de acum doi ani, la Doha, s-a purtat un dialog de către SUA cu structuri talibane.

În acest moment, pârghiile de presiune pe aceste structuri radicale sunt destul de reduse, pentru că prin retragerea din Afganistan, practic, talibanii au preluat controlul acestui stat mai repede decât se așteptau. Este greu de identificat, după părerea mea, un domeniu de dialog (...). Premisele în ceea ce privește evaluarea unui stat distopic, așa cum este acum cel creat de această autoritate, pentru că ei nu au fost niciodată capabili să genereze un Guvern, după părerea mea, generează foarte mari rezerve în ceea ce privește disponibilitatea și posibilitatea dialogului”, spune fostul șef al diplomației române.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel