Sunt din nou tensiuni în PMP. Preşedintele partidului, Cristian Diaconescu, a atacat tabăra condusă de Eugen Tomac şi spune că se încearcă intimidarea membrilor PMP pentru a nu participa la Comitetul Executiv Naţional. De asemenea, acesta anunţă că va face plângeri în instanţă. Eugen Tomac a reacţionat pe această temă în exclusivitate pentru DC NEWS.
Publicitate
"Astăzi, a fost convocată, în mod statutar ședința CEN a PMP. Aceeași grupare, condusă de domnul Tomac, care în data de 12 ianuarie a încercat, în mod abuziv, preluarea conducerii partidului, acum vine și amenință pe toate căile membrii CEN, să nu participe la ședința de astăzi. Se încearcă astfel blocarea asigurării majorității necesare pentru a putea fi luate măsuri.
Astăzi, voi supune dezbaterii CEN, întreaga poveste, în detaliu și cu dovezi clare, a acțiunii abuzive din 12 ianuarie, lăsându-vă pe dumneavoastră să trageți concluziile privind “bunele intenții” în ceea ce privește soarta acestui partid.
În egală măsură vă informez că cel mai târziu mâine dimineață, încălcările grave statutare și legale în legătură cu adunarea din 12 ianuarie vor face obiectul unor acțiuni în instanță.
Nu am putut participa la adunarea din 12 ianuarie, deoarece în primul rând nu am fost invitat, organizatorii acesteia fiind cât se poate de conștienți de ceea ce urmau să facă. Astfel deși mă aflam în sediul PMP, am fost pus în imposibilitatea de a participa la adunare. În plus, din păcate, domnul Tomac și partenerii săi, au creat o conjunctură neplăcută în care prezența mea ca și Președinte la întâlnire, ar fi transformat automat adunarea într-un Colegiu statutar (ceea ce își și dorea domnul Tomac, îngrijorat și conștient că nu are suficiente semnături pentru demersul său).
Postez acest mesaj aici deoarece pe pagina PMP Oficial domnul Tomac mi-a blocat accesul, în data de 12 ianuarie. Încă o dovadă grăitoare a strategiei abuzive a domniei sale de a îmi bloca căile de comunicare cu dumneavoastră", a scris Cristian Diaconescu pe Facebook. .
"Regret că dl preşedinte Diaconescu alege această formă de comunicare în relaţia cu colegii domniei sale. Reţineţi un lucru extrem de important. Dl Diaconescu este liderul PMP astăzi pentru că eu l-am propus şi l-am rugat să îşi asume leadership-ul partidului nostru. Faptul că a ajuns într-un blocaj în interiorul partidului nu ne-a făcut decât să apelăm la instrumentele democratice pe care le avem pentru a clarifica chestiunile care ţin de organizarea PMP, ţinând cont de faptul că de aproape 6 luni acest partid nu a avut un secretar general. Nu vreau să intru într-o polemică cu domnia sa, dar cel mai corect este să respectăm toţi membrii acestui partid şi să îi lăsăm să decidă prin instrumente democratice care este calea de urmat. Nu am alte comentarii de făcut", a declarat Eugen Tomac pentru DC NEWS.
CITEŞTE ŞI Eugen Tomac NEAGĂ fuziunea PMP-PNL: FALS. Nu există pe agenda PMP
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu