Vicepreşedintele Senatului, social-democratul Cristian Dumitrescu, a preluat atribuţiile lui Crin Antonescu, după demisia acestuia şi vacantarea funcţiei sale, potrivit deciziei luate, miercuri, de conducerea Camerei Superioare. Până în prezent, la șefia Senatului se vehiculează numele lui Călin Popescu Tăriceanu.
Conducerea Senatului stabileşte miercuri şi programul alegerii unui nou preşedinte al Senatului. În acest sens, grupurile parlamentare vor face propuneri de candidaturi pentru şefia Senatului.
Potrivit unor surse parlamentare, noul preşedinte al Senatului va fi ales, în plen, în şedinţa de luni.
Cristian Dumitrescu este soțul Corinei Dumitrescu, care a fost propunerea pentru ocuparea funcției de ministru al Educației în Guvernul Ponta I, propunere respinsă ulterior.
Din câte se pare, premierul Victor Ponta l-ar agrea la conducerea Senatului pe Călin Popescu Tăriceanu. Întrebat dacă varianta Tăriceanu pentru președinția Senatului este exclusă, Ponta a replicat: "Nu, nu este exclusă. Toți cei care au candidat pe lista USL din punctul meu de vedere pot ocupa funcția de președinte al Senatului dacă domnul Antonescu își va da demisia, că deocamdată nu și-a dat-o în mod formal".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu