Cristian Ghinea, ministrul Investiţiilor Europene, a reacţionat după criticile aduse de Comisia Europană la adresa PNRR. Acesta a anunţat că îşi va da demisia din fruntea ministerului dacă PNRR-ul nu este aprobat de Comisie şi a lansat o provocare către preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
"Ciolacu, hai să discutăm cu demisia pe masă! Factual, situația e clară și este descrisă în disclaimerul la tabelele trimise de Comisia Europeană publicate de PSD cu mare tam-tam: sunt întrebări puse de Comisia Europeană legate de procedura de costing.
Am spus în mai multe rânduri că PNRR este un exercițiu unic pentru că toate detaliile trebuie stabilite înainte de începere - spre deosebire de fondurile europene clasice, unde se decid doar alocările înainte și proiectele concrete se fac ulterior. Este un exercițiu complex de estimare ex-ante a costurilor pentru sute de investiții. Un exercițiu făcut pentru prima dată și de Comisie și de statele membre. Tabele cu multe pagini de solicitare de clarificare au fost trimise către toate statele membre. La fel vor fi întrebări pentru analizele de mediu și pentru etichetarea cheltuielilor de mediu/digital. La fel cum au mai fost cereri de clarificare, pe care le-am rezolvat.
În această săptămână au avut loc întâlniri sectoriale MIPE - ministere de linie - Comisia Europeană unde s-a trecut prin aceste tabele. Unele întrebări au fost lămurite pe loc, altele urmează să o facem.
La toate proiectele mari depuse la Comisie din fondurile de coeziune (de peste 50 de milioane de euro) există sute de întrebări de la Comisie, pe care MIPE și aplicanții care au depus proiectul le lămuresc. Face parte din treaba obișnuită a acestui minister. Cum ne-am putea imagina că la un program de țară de 29,2 miliarde de euro nu apar cereri de clarificare?
Trecând cu calm prin aceste tabele, cele mai multe sunt ușor de clarificat. De pildă, comentariile Comisiei pe secțiunea Transport, la modernizarea căilor ferate Comisia observă costurile pe care le consideră ridicate. Colegii de la Ministerul de linie au lămurit deja că acele costuri includ și echipamentele digitale, lucru deja vizibil în altă anexă. Lămurire cerută - caz închis. La școli verzi, ministerul de linie a justificat costurile prin studii de piață legate de clădiri similare, Comisia cere raportate la costurile standard naționale - cum aceste standarde nu includ ultimele cerințe europene, vom insista în dialog că studiul de piață este metoda realistă de costing. Am cerut miniștrilor de linie să acorde atenție acestui exercițiu și acolo unde mai sunt probleme vor fi rezolvate.
Este un dialog normal, tehnic și bazat pe evidențe, e cumva de așteptat că fiind greu de furat PSD nu înțelege nimic din proces. PSD a ”citit” anexele de la PNRR dând click dreapta și căutând autorii. L-au depistat pe Toshiba. Comisia a citit serios și a pus întrebări, pe care le vom lămuri. Dacă PSD are atâția experți deștepți, dat fiind că documentele sunt publice, de ce nu a pus PSD întrebările astea?",a scris Cristian Ghinea pe Facebook.
"PSD anunță din nou că PNRR a fost respins. Este a patra oară când PSD lansează acest fake news. La fiecare dialog cu Comisia, PSD are un atac de panică trucat. E cazul să se liniștească. Dar, ca să scăpăm de emoții, fac o propunere lui Marcel Ciolacu. Marcele, eu zic că PNRR va fi aprobat de către Comisia Europeană. Anunți a patra oară că a fost deja respins (înainte de evaluare). Această comedie politică poate fi ușor rezolvată. Îți propun următorul pariu:
Dacă PNRR nu va fi aprobat de către Comisia Europeană, eu îmi dau demisia. Dacă va fi aprobat de către Comisie, tu îți dai demisia din funcția de președinte PSD. Termen: 30 septembrie 2021. Te ține?"
VEZI Ciolacu: Comisia Europeană a pulverizat PNRR! Infracțiune!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News