Cristian Ghinea, despre PNRR: "Îl depunem în mai. Comisia e chichiricioasă acum"

Foto: Facebook / Cristian Ghinea
Foto: Facebook / Cristian Ghinea

 Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat că România ar putea depune PNRR cel târziu în luna mai. El a explicat că procedura de depunere a PNRR este diferită de cea a celorlalte proiecte europene.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, susține că România a început să depună proiecte sub formă de draft încă de acum două luni.

„Noi am început să trimitem componentele extinse încă de acum două luni sub formă de draft, pentru consultări. Deci, de plidă, la o componentă care este foarte avansată, Sănătatea, suntem deja la a treia rundă de primit feed-back din partea CE”, a spus ministrul Cristian Ghinea, la Digi24.

Conform acestuia, depunerea PNRR se deosebește de a celorlalte proiecte europene.

„Toate programele operaționale se numesc , adică management împărțit, asta însemană că aceste programe sunt cogestionate de CE împreună cu Guvernul României, în speță Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. În cazul PNRR este cam la fel, cu o mică deosebire, care ne complică destul de mult viața. (...) În cazul PNRR, de la bun început trebuie să pui toate detaliile la toate proiectele, la toate investițiile, tot costingul, toate jaloanele pe ani, și apoi după ce Comisia acceptă această componentă tu îți vezi de treabă, când mai faci un pas din jaloane, îți iei o tranșă de bani. Deci, Comisia e destul de chichiricioasă, ca să spun așa, în momentul ăsta, pentru că, după ce își dă OK-ul pe o componentă, până în 2026 nu prea mai are ce să facă pentru a supraveghea implementarea acelor proiecte”, a mai declarat ministrul.

Ghinea: Și alte țări vor depăși termenul de 30 aprilie

Cristian Ghinea a precizat că România a făcut pași enormi pe cele mai multe dintre componente, iar „pe altele suntem încă în negocieri”.

Ministrul a explicat că și alte țări au anunțat că nu vor depune PNRR la termenul recomandat, de 30 aprilie. Cristian Ghinea a spus că un calandar al depunerii PNRR va fi stabilit săptămâna viitoare.

„Noi putem să depunem, întrebarea e dacă vrem să depunem repede sau dacă vrem să depunem bine. (...) Decizia va fi luată săptămâna viitoare, am programată o întâlnire cu doamna Vestager, vicepreședinta Comisiei Europene marți, și atunci o să decidem împreună care va fi calendarul. Va fi maxim mai, deci vorbim de un delay de ordin de săptămâni”, a precizat ministrul proiectelor Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel