Cristian Măcelaru dirijează Simfonia a III-a de George Enescu, în cadrul unui concert aniversar organizat cu sprijinul ICR la Paris

Cristian Măcelaru
Cristian Măcelaru

Institutul Cultural Român în parteneriat cu Société Nationale de Radiodiffusion Radio France organizeazăjoi, 20 iulie 2023, orele 18.00, la Auditorium Radio France din Paris, concertul cu Simfonia a III-a în Do Major, op.21, a marelui muzician George Enescu, în interpretarea Orchestrei Naționale a Franței dirijate de maestrul Cristian Măcelaru și a Corului Radio France condus de Aurore Tillac. Concertul închide stagiunea 2022-2023 de la Maison de la Radio et de la Musique și va fi înregistrat de Radio France.

„Înregistrarea publică de la Auditorium Radio France reprezintă o ocazie rară de a pune în valoare opera enesciană și de a contribui la recunoașterea ei la scară mondială. Această colaborare dintre Institutul Cultural Român și Societatea Națională de Radiodifuziune Radio France este cu atât mai reprezentativă pentru valorile culturale împărtășite de România și Franța și promovate cu ocazia aniversării a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei, avându-l la pupitrul Orchestrei Naționale a Franței pe maestrul Cristian Măcelaru – director muzical al acesteia și director artistic al Festivalului Internațional George Enescu. Faptul că acest eveniment prestigios este organizat la 20 de ani de la înființarea Institutului Cultural Român marchează, în mod semnificativ, misiunea noastră de promovare a culturii române în străinătate și de a face vizibile valorile culturale românești în lume. Această colaborare este totodată o confirmare a parteneriatelor solide pe care ICR le-a construit la nivel european și internațional, având în prim-plan excelența culturală. În numele echipei ICR, doresc să mulțumesc organizatorilor, Orchestrei Naționale a Franței, Corului Radio France, Ambasadei României în Republica Franceză, Delegației Permanente a României pe lângă UNESCO și publicului, care ni s-au alăturat în acest moment aniversar“, a declarat Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.

“Visul meu de a înregistra muzica lui Enescu cu Orchestra Națională Franceză a devenit realitate doar atunci când Institutul Cultural Român și-a asumat o responsabilitate financiară semnificativă pentru a duce la bun sfârșit acest proiect. Cu ocazii ca acestea, noi, muzicienii francezi și români, sărbătorim împreună patrimoniul comun care este muzica lui Enescu. Viața sa reprezintă angajamentul frumos, pe termen lung, pe care l-au avut aceste două țări una față de cealaltă, prin imensele contribuții artistice care au fost promovate în ultimii 200 de ani. În viitor, sper că acest lucru va continua să ne consolideze obiectivele comune de a aduce capodoperele lui Enescu unui public mai larg și de a le plasa în sfârșit pe piedestalul global binemeritat”, a declarat dirijorul Cristian Măcelaru.

Vioara I în cadrul concertului din 20 iulie va fi Sarah Nemțanu, concertmaistru al Orchestrei Naționale a Franței de peste 15 ani, violonistă cu origini românești, ai cărei părinți, muzicieni la rândul lor, au emigrat în anii ’70 din România.

Vezi și: Parisul impune taxe mai mari de parcare proprietarilor de mașini SUV 'periculoase şi greoaie'

George Enescu (1881, Liveni – 1955, Paris) a început să compună Simfonia a III-a în mai 1916, cu două luni înainte ca România să intre în Primul Război Mondial, și a finalizat-o în august 1918, revenind ulterior asupra ei în 1920 și 1951. Lucrarea monumentală, cu o durată de 46 de minute, a fost scrisă pentru orchestră mare, pian, celestă, armonium şi cor, grandiozitatea sa făcând-o destul de greu de interpretat pe marile scene ale lumii. În acordurile sale răzbate atmosfera încordată din timpul războiului. Compozitorul a dat indicații despre tempo contrastante – Moderato, un poco maestoso, Vivace ma non troppo și Lento ma non troppo –  Simfonia a treia fiind considerată de criticul muzical Pierre Lalo, în 1921, un echivalent muzical al trilogiei dantești, cele trei mișcări muzicale corespunzând Infernului, Purgatoriului și Paradisului.

Născut la Timișoara, Cristian Măcelaru este directorul artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional "George Enescu". A fost director muzical și dirijor al Festivalului de Muzică Contemporană Cabrillo, California și dirijor principal al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Köln. Dirijorul român a fost nominalizat în 2019 să-l urmeze în 2021 pe francezul Emmanuel Krivine la conducerea Orchestrei Naționale a Franței, unul dintre cele mai prestigioase ansambluri simfonice. Cristian Măcelaru a dirijat mai multe orchestre importante până în prezent precum Royal Concertgebouw Orchestra, Dresden Staatskapelle, Orchestra Radio Simfonică din Viena, Orchestra Filarmonică Regală, Filarmonica din New York, Filarmonica din Los Angeles. Cristian Măcelaru a avut o carieră de excepție ca violonist, fiind cel mai tânăr concertmaistru din întreaga istorie a Orchestrei Simfonice Miami, cu care și-a făcut debutul la Carnegie Hall la doar 19 ani.

Orchestra Națională a Franței (ONF) a fost fondată în 1934 ca prima orchestră simfonică cu normă întreagă a țării, fiind considerată o autoritate consacrată în interpretarea muzicii franceze. Misiunea sa de a servi repertoriul simfonic a fost susținută și de transmiterea radio a concertelor sale. 

Corul Radio France, alcătuit din artiști lirici profesioniști, a fost fondat în 1947, fiind singurul cor profesional permanent cu vocație simfonică din țară. Directorul său muzical este Lionel Sow. Interpretarea repertoriului simfonic și liric este recunoscută la nivel mondial, printre dirijorii cu care a colaborat numărându-se Léonard Bernstein, Seiji Ozawa, Riccardo Muti, Vladimir Fedosseiev, Kurt Masur, Mariss Jansons etc.

Orchestra Națională a Franței și Corul Radio France sunt două din cele patru formațiuni permanente ale Radio France, alături de Orchestra Filarmonicii Radio France și La Maîtrise de Radio France (corul de copii).

Institutul Cultural Român organizează în 2023 peste 60 de evenimente culturale în străinătate, în marja aniversării a 30 de ani de la aderarea României ca membru cu drepturi depline la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), aniversare aflată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.Seria de evenimente, organizată atât în țările în care ICR are reprezentanțe, cât și în spații geografice în care ICR sprijină programe de diplomație culturală desfășurate de misiunile diplomatice ale României, cuprinde manifestări în 40 de orașe din 30 de țări de pe patru continente și include expoziții, concerte, proiecții de film, conferințe, simpozioane, proiecte de diplomație culturală, spectacole de teatru, evenimente literare, ateliere, lansări de carte și spectacole multimedia.

În 11 iulie 2023, Institutul Cultural Român a împlinit 20 de ani de la înființarea sa prin Legea nr. 356/2003, având drept scop „reprezentarea, promovarea şi protejarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în străinătate“.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel