Cristian Mandeal, la pupitrul Orchestrei Naționale Radio

Dirijorul Cristian Mandeal revine la Sala Radio, vineri, 28 aprilie 2017, ora 19.00, într-un concert – eveniment alături de Orchestra Națională Radio

Cu peste 1000 de concerte dirijate în 35 de ţări de pe 4 continente, Cristian Mandeal este astăzi unul dintre cei mai importanți dirijori români. De numele său se leagă evoluția Filarmonicii George Enescu din București, al cărei director a fost între 1991 și 2009, dar și actuala Orchestră Română de Tineret, la pupitrul căreia se află constant în ultimii ani și pe care a reușit să o aducă la rezultate internaționale de excepție. 

Invitata serii este Oxana Corjos, considerată printre pianiștii de referință ai generației sale, cu un repertoriu vast, o tehnică și o inteligență muzicală remarcabile. Oxana Corjos a susţinut concerte alături de Orchestra Română de Tineret şi de maestrul Cristian Mandeal, fiind invitată să susţină, între altele, concertul de deschidere al Festivalului Gustav Mahler de la Dobbiaco, Italia, în 2015.

Programul concertului va cuprinde Ma mère l’Oye, de M. Ravel, Burlesca pentru pian și orchestră de R. Strauss și Simfonia nr. 2 în mi minor, op. 27, de S. Rachmaninov. 

CRISTIAN MANDEAL

În cei 45 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.

A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan 1980) şi München (Sergiu Celibidache 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional "George Enescu", ediţia 2001 şi 2003.

Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii "George Enescu" (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie-etalon pentru România. În acest răstimp a fost restaurată şi modernizată clădirea Ateneului Român (1991 – 2003). S-au realizat din venituri proprii dotări complexe în infrastructură şi în orchestră în valoare de multe sute de mii de euro. Repertoriul a fost constant îmbogăţit şi înnoit. Personalul artistic s-a bucurat de respect şi recunoaştere naţională şi internaţională, beneficiind timp de patru ani de o lege salarială specială. Au avut loc peste 30 de turnee atât în Europa, cât şi în Asia. S-a realizat o discografie relevantă pe CD şi DVD, printre care integralele Enescu şi Brahms. Au avut loc o mare serie de concerte-eveniment de răsunet naţional şi internaţional şi o constantă participare la toate ediţiile Festivalului Enescu, atât prin implicarea tuturor formaţiilor muzicale ale instituţiei, cât şi prin participări individuale ale artiştilor de prim rang. A fost reînfiinţată Orchestra de Cameră a Filarmonicii, formaţie de elită selectată din cadrul orchestrei simfonice cu stagiuni, turnee şi  înregistrări proprii.

În străinătate Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii.

A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra - Haifa (1999 - 2002) şi la Orchestra Naţionala Bască - San Sebastian (2001 – 2008),  Dirijor Permanent la “Orchestra Haydn” din Bolzano e Trento (2000 – 2003);  Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei “Halle” Manchester (2003 – 2008) - primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre,  al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013), al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007).

Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute. În special ale compozitorilor români, dar şi străini, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a realizat Opera Oedipe în primă audiţie britanică (Festivalul de la Edinburgh 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari 2005). Din 2008 este Preşedintele “Societăţii George Enescu” din Londra.

A realizat sute de minute de imprimări de Radio şi a înregistrat pe LP, CD şi DVD pentru Electrecord,  BMG Ariola,  AIX Record (SUA),  Claves,  Bis şi Nimbus. A realizat 3 CD-uri aniversare ale Filarmonicii “George Enescu” la 125, 135 şi 140 de ani.

Este membru dar şi preşedinte în juriile unor concursuri internaţionale de dirijat.

Cristian Mandeal a primit numeroase premii şi distincţii româneşti şi străine. Este cetăţean de onoare al oraşului Braşov şi Doctor Honoris Causa al Academiei din Cluj.

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008, ridicând-o în acest scurt răstimp la un nivel de autentic brand naţional, cu numeroase şi prestigioase participări în marile săli de concerte şi festivaluri ale României şi ale Europei, la care se adaugă şi o discografie proprie.


OXANA CORJOS


(w670)

Oxana Corjos


 „… În interpretarea ei am admirat acea siguranţă etalată prin felul în care, în mâinile ei, totul a devenit în acelaşi timp inteligibil și scânteietor în mii de culori, precum și felul în care ne dădea impresia că și cele mai grele pasaje sunt ușor de cântat…” (Szabadság, 08.10.2013 – Gabriela Kulcsár).

Oxana Corjos relevă prin fiecare apariţie scenică un remarcabil talent muzical dublat de o tehnică pianistică desăvârşită. Crescând într-o familie de muzicieni, Oxana Corjos şi-a însuşit primele noţiuni muzicale din copilărie, studiind cu Ioana Minei şi Ana Pitiş. A urmat apoi cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a studiat cu maestrul Dan Grigore.

A fost distinsă cu numeroase premii obţinute la concursurile organizate la Roma (1991), Senigallia (1981 şi 1983) şi Barcelona (1986). În anul 1992 a fost distinsă cu Premiul Cella Delavrancea.

A apărut în numeroase emisiuni de radio şi televiziune şi a realizat înregistrări speciale pentru Radiodifuziunea Română cu lucrări de Bach, Mozart, Beethoven, Musorgski, Debussy, R. Strauss, Prokofiev etc., unele dintre ele fiind preluate de Radiodifuziunea din Bruxelles.

În paralel cu activitatea concertistică predă la Universitatea de Muzică din Bucureşti.

Considerată una dintre cele mai importante prezenţe pianistice ale generaţiei sale, Oxana Corjos este printre puţinii muzicieni români afirmaţi după 1990 cu o activitate concertistică de anvergură şi un repertoriu impresionant - de la Bach şi Mozart şi ajungând la Rachmaninov şi Ravel - fiind apreciată în mod special pentru interpretarea celor două concerte de Brahms.

De-a lungul timpului, Oxana Corjos a avut prilejul de a colabora cu dirijori precum: Cristian Mandeal, Gian Luigi Zampieri, Jan Stulen, Jin Wang, Ilarion Ionescu-Galaţi, Misha Katz, Petre Sbârcea, Adrian Sunshine, Gheorghe Costin, Emil Simon, Ovidiu Bălan, Corneliu Dumbrăveanu, Cem Mansur, Nicolae Moldoveanu.

În ţară, Oxana Corjos a susţinut concerte alături de cele mai reprezentative orchestre precum şi cu Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii George Enescu.

Turneele în Elveţia, Republica Moldova, Spania, Macedonia şi Italia au adus pianistei o serie de succese, publicul şi critica de specialitate apreciind la superlativ prestaţiile sale artistice. În ultimul an, Oxana Corjos a susţinut concerte alături de Orchestra Română de Tineret şi maestrul Cristian Mandeal atât în Bucureşti cât şi în sala Academiei Santa Cecilia din Roma, totodată fiind invitată să susţină deschiderea/închiderea Festivalului Toamna Muzicală Clujeană 2013/2016 cât şi concertul de deschidere al Festivalului Gustav Mahler de la Dobbiaco, Italia, în 2015. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel