Cristian Petrescu a venit cu ”bani de acasă” pentru a susține contractele

petrescu-cristian
petrescu-cristian

Posibilul viitor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, deputatul PDL Cristian Petrescu, a declarat că pentru finanțarea unor proiecte derulate de Asociaţia Profesioniştilor de Turism din România al cărei președinte este, în valoare de aproximativ 1,7 milioane de euro primite de la ministerul condus  de Elena Udrea, a fost nevoie să se vină cu ”bani de acasă”.

Deputatul PDL Cristian Petrescu, actual președinte la Asociației Profesioniștilor de Turism, a afirmat că, pentru derularea a șapte proiecte destinate promovării turismului românesc, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) a alocat aproximativ 1,7 milioane de euro din bugetul instituției.

De asemenea, deputatul PDL intenționează să-și depună demisia din funcțiile pe care le deține dacă investitura sa pentru conducerea MDRT va fi aprobată de Parlament.

"Cu siguranţă îmi voi da demisia, nu doar din calitatea de preşedinte, ci şi din cea de membru. Contractele rămân, sunt nişte contracte în derulare, nu au de ce să nu continue. Pentru altele, Ministerul Finanţelor nu a alocat încă banii", a declarat Cristian Petrescu, la încheierea audierii în comisii, menţionând că demisia va avea loc "astăzi sau mâine".

Despre un eventual conflict de interese, posibilul viitor ministru elimină o astfel de acuzație, deşi banii alocaţi de ministerul pe care îl va conduce vor curge în continuare pentru finanţarea proiectelor respective.

"Nu am eu contracte, ci Asociaţia Profesioniştilor de Turism, al cărei preşedinte sunt, până astăzi sau mâine, are aceste contracte pe programul operaţional regional. Contractele pe fonduri europene ştim foarte bine cu toţii cât de transparente sunt, cum se fac acele licitaţii. Nu am de ce să fiu într-un conflict de interese, vorbim de o asociaţie cu zeci de profesionişti recunoscuţi pe plan intern şi internaţional, eu sunt doar preşedintele. Nu eu derulez vreo procedură de achiziţie sau lucruri de genul acesta", a explicat Petrescu.

Totodată, deputatul PDL dezaprobă unele păreri legate de aceste proiecte mai ales că "asociaţia respectivă vine chiar cu o contribuţie proprie de 2% în acele programe. Nu e vorba că ar avea cineva un contract, ci din contră, se vine şi cu bani de acasă", a explicat posibilul viitor ministru al MDRT.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel