Fostul ministru al Dezvoltării, Cristian Petrescu, critică acuzaţiile aduse de Eduard Hellvig după auditul de la MDRT, pe care le consideră o ”fumigenă”, menţionând că PDL este cel care a oprit nebunia construirii de săli de sport şi că serviciile de asistență juridică au fost încheiate în 2008 de Laszlo Borbely, deși părintele acestui program a fost Adrian Năstase, iar continuatorul său Călin Popescu Tăriceanu.
"Așa zisul audit al ministrului Hellvig face parte din arsenalul de petarde mediatice lansat de USL pentru finalul de campanie pentru referendum. Ministrul dezvoltării s-a conformat solicitării oficiale și publice a premierului Victor Ponta lansată săptămâna trecută prin care îi amenința pe miniștrii săi cu demiterea dacă nu ies la atac împotriva predecesorilor lor. Ce ascunde fumigena lansată astăzi de ministrul Hellvig? Plagiatul lui Ponta, căderea dramatică a leului și criticile fără precedent ale Uniunii Europene la adresa democrației din România", spune Petrescu, într-un comunicat, potrivit NewsIn.
Arătând că "părintele programului de construire a sălilor de sport este Adrian Năstase iar continuatorul său Călin Popescu Tăriceanu”, Cristian Petrescu susține că ”PDL a oprit nebunia sălilor de sport, a introdus standarde clare de cost și de construcție. Nici o sală de sport nu a costat mai mult de 600 de mii de euro și nici o sală de sport nu a mai fost construită în comunități mai mici de 5.000 de persoane. Astfel, numărul de săli de sport construite a scăzut dramatic, ajungând la câteva zeci în ultimii patru ani", adaugă democrat-liberalul.
"Sala de sport de la Rieni deservește o localitate de peste 3.000 de persoane unde funcționează o platformă industrială foarte mare, cea a companiei European Drinks. Serviciile de asistență juridică invocate de ministrul Hellvig au fost încheiate pe 8 decembrie 2008, pe ultima sută de metri de mandat al lui Laszlo Borbely. Iar contractul avea o durată fixă de 4 ani. Drept urmare, acesta nu a expirat încă iar toți miniștrii care i-au urmat în funcție lui Borbely au fost obligați să lucreze cu această firmă de consultanță juridică", mai arată Cristian Petrescu.
"Referitor la PNDI putem spune că acesta este cel mai mare program de dezvoltare a infrastructurii din România creat pentru a răspunde lipsei de fonduri pentru investiții. Toate proiectele de infrastructură derulate prin PNDI se fac, în prezent pe banii constructorilor. Iar ministrul Hellvig a continuat să semneze contracte pe PNDI. Unul dintre aceste contracte este semnat cu compania TelDrum, firma apropiată lui Liviu Dragnea, secretarul general al PSD", mai acuză PDL.
PDL are obiecții în privința activității Ministerului Dezvoltării, având în vedere că ”pe site-ul ministerului, de când este condus de dl Hellvig nu a mai fost postată nici o plată efectuată din bani publici”, afirmă Petrescu, care susține că partidul său suspicionează că se ascunde ceva.” Dacă ne uităm ce a făcut ministrul Hellvig în ultimele două luni vedem că au fost blocate toate proiectele deci crearea de locuri de muncă. În al doilea rând, Guvernul USL a mărit schema de angajați la MDRT. Ministerul său are un secretar de stat în plus cu tot cu aparatul aferent de personal. Domnul Hellvig a mai reușit să piardă ce câștigaseră miniștrii ce i-au precedat în funcție – organizarea în România, în ianuarie 2012, a festivalului olimpic al tineretului european pentru care se făcuseră eforturi uriașe. România pierde astfel încasări importante", afirmă, în finalul documentului citat, fostul ministru al Dezvoltării
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News