Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a intrat în vizorul ANI.
Cristian Popescu Piedone, reacție după anunțul ANI: Îi voi da în judecată. E ordin de zi pe unitate
”În exercitarea atribuțiilor de primar, a emis și a semnat dispoziția de numire a ginerelui său (afin de gradul I) în calitate de membru al Comisiei pentru vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări servicii care cad sub incidența Legii nr. 550/2002, calitate de pe urma căreia a obținut un folos material (venituri încasate în anii 2021 și 2022) în valoare totală de 109.520 RON.
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 5, lit. f) și art. 228, alin. 1, lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019” arată ANI.
Acuzațiile Agenției Naționale de Integritate:
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE și ION ROBERT FLORIN nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:
- art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”;
- art. 71 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public”;
- art. 94, alin. (1) și alin. (2), lit. a) și b) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1)Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții publice sau calități decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică. (2), lit. a)„Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: … b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepția cazului în care funcționarul public este suspendat din funcția publică, în condițiile legii, pe durata numirii sale”;
- art. 228, alin. 1, lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, potrivit căruia „(1) Alesul local aflat în conflict de interese în condițiile prevăzute de cartea I titlul IV
din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, are obligația să se abțină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru: a) soț, soție sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv”;
- art. 445, alin. (1), (2) și alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019, potrivit căruia „Respectarea regimului juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților. (1) Funcționarii publici au obligația să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, precum și normele de conduită. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1), funcționarii publici trebuie să exercite un rol activ, având obligația de a evalua situațiile care pot genera o situație de incompatibilitate sau un conflict de interese și de a acționa pentru prevenirea apariției sau soluționarea legală a acestora. (3) În situația intervenirii unei incompatibilități sau a unui conflict de interese, funcționarii publici au obligația de a acționa conform prevederilor legale pentru încetarea incompatibilității sau a conflictului de interese, în termen legal”;
- art. 492, alin. (2,) lit. l) din O.U.G. nr. 57/2019, potrivit căruia „Răspunderea administrativ-disciplinară … (2) Constituie abateri disciplinare următoarele fapte: l) încălcarea prevederilor referitoare la incompatibilități dacă funcționarul public nu acționează pentru încetarea acestora într-un termen de 15 zile calendaristice de la data intervenirii cazului de incompatibilitate”;
- art. 2, alin. (4) din Legea nr. 364/2004, potrivit căruia „Calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare este incompatibilă cu orice altă funcție (...) privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior”;
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (...) încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective (...)”.
„Persoana (...) față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (...) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News