Cristian Poteraş: Noul gazon de 1 milion de euro este bomboana de pe colivă, pentru bucureșteni

4
4

Preşedintele PDL Sector 6, primarul Cristian Poteraş, a criticat, duminică, modul în care Sorin Oprescu s-a ocupat de Stadionul Naţional, precum şi faptul că bucureştenii trebuie să plătească 1 milion de euro din buzunarele lor pentru încă un gazon, ceea ce în opinia sa ”bomboana de pe colivă”, în cadrul unei de conferințe de presă.

Potrivit primarului Sectorului 6 Primarul Sectorului 6, ”PDL Bucureşti a susţinut întotdeauna proiectul Naţional Arena” și chiar Guvernul PDL a alocat mai bine de jumătate din cheltuielile stadionului, însă execuția bugetară, subordonată Primarului General al Capitalei, a fost dezastruoasă, fără ca presa să ceară demisii, așa cum ar fi procedat dacă ar fi fost vorba despe altcineva, se arată într-un comunicat de presă.

De asemenea, Cristian Poteraș susține că Arena Națională ”în loc să înceapă să se amortizeze ca investiţie, aduce în continuare pierderi”, iar decizia de a se schimba gazonul și cheltuirea a încă un milion de euro din banii bucureștenilor, reprezintă ”bomboana de pe colivă”.

Totodată, primarul Sectorului 6 a criticat în termeni duri şi decizia Primarului General de a da jos banner-ele cu parlamentarii chiulangii, considerând că acțiunea lui Sorin Oprescu ”este un maximum abuz de putere din partea sa şi o gravă ingerinţă în atribuţiile sectoarelor”.

Citește aici comunicatul de presă integral

Citește și:

Gazonul de pe Arena Naţională, schimbat şi conservat pentru finala Europa League

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel