Cristian Preda: Noua suspendare a lui Băsescu, temă de campanie a USL

Trăim momente "tragi-comice", consideră prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda, într-o postare pe blogul personal, în care susține că teama că Victor Ponta nu va mai fi numit premier după alegerile parlamentare din 9 decembrie a ajuns un pretext pentru o nouă suspendare a lui Traian Băsescu, aceaste fiind, în opinia europarlamentarului, tema de campanie a USL.

,,Dl.Voiculescu a cerut aseară suspendarea lui Traian Băsescu, pentru un singur motiv: teama că președintele ar putea numi, după alegerile din 9 decembrie, un premier de la USL, dar nu pe Victor Ponta. Penelistul E. Nicolaescu e de altă părere: T. Băsescu ar trebui suspendat, fiindcă <<avem în Constituție, scrie că forțele politice care câștigă alegerile trebuie să dea premierul. USL e o forță politică unică>>", a scris Cristian Preda, marți, într-o postare pe blogul său intitulată "Articolul 103 (1)".

Liderul democrat-liberalilor apreciază că trăim momente ,,tragi-comice", iar ,,teama" că Victor Ponta ar avea un viitor incert dacă nu ar mai fi numit prim ministru a ajuns pretext pentru suspendarea şefului statului. "Trăim momente tragi-comice. Teama că V. Ponta ar avea un viitor incert, respectiv sentimentul că solidaritatea politică din USL e atât de puternică încât cele cinci partide componente sunt ca unul singur au ajuns pretexte pentru suspendarea șefului statului", consideră Preda.

,,Pentru cei care sunt (încă) interesați de mecanismul constituțional, reproduc aici articolul 103 (1) din Constituție: <<Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament>>", a notat prim-vicepreşedintele PDL.

Cristian Preda este convins că o nouă suspendare a lui Băsescu va fi tema de campanie a USL, deoarece este o "soluție facilă" pentru actuala guvernare, care deturnează astfel atenția de la teme mult mai importante. ,,Nu știu dacă o nouă suspendare va fi declanșată înainte de scrutin sau după 9 decembrie, dar e cert că ea va fi o temă de campanie a USL. E aleasă astfel o soluție facilă: e, într-adevăr, mai ușor să stimulezi ura decât să explici cum guvernezi și de ce vrei să faci acest lucru și în anii următori", a conchis Cristian Preda.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel