Europarlamentarul PDL, Cristian Preda, a apreciat într-o postare pe blogul personal că președintele Băsescu și-a surprins adversarii aplecându-și urechea la vocea reală a străzii în pofida faptului că ”opiumul servit” în fiecare zi de către televiziunile aservite lui Dan Voiculescu l-au determinat pe Crin Antonescu să ”creadă că GRIVCO va tranșa bătălia politică”.
Deputat-liberalul Cristian Preda consideră că liderul PNL, Crin Antonescu, a preferat să meargă la GRIVCO pentru a găsi o aripa ocrotitoare a unui patron rătăcit politic, în loc să participe, chiar și cu un vot împotriva Guvernului Ungureanu, la ședința din plenul Parlamentului de joi.
”În cronologia politică a anului 2012, va rămâne consemnat faptul că liderul PNL Crin Antonescu nu și-a găsit vreme să meargă pe 9 februarie la Parlament, la învestirea unui nou guvern, dar a avut timp să facă un drum la GRIVCO, firma lui Dan Voiculescu, care pare să fi vrut medierea conflictului dintre liderii USL. Între un vot, fie el și împotriva lui M.R.Ungureanu, și adăpostirea sub aripa unui patron rătăcit în politica democratică, Antonescu a ales varianta a doua”, scrie Cristian Preda.
În opinia europarlamentarului PDL, decizia lui Traian Băsescu de a schimba întregul Cabinet Boc a fost o surpriză pentru adversarii președintelui, care a dat dovadă că el a înțeles foarte bine vocea reală a străzii.
”La începutul anului, am pledat pentru un premier independent și pentru o mutare semnificativă din partea PDL, fiind de asemenea convins câ Traian Băsescu a înțeles foarte bine vocea reală a străzii, nu cea mimată în carnavalul unei revoluții intruvabile. Azi, guvernul e condus de un neafiliat politic, iar PDL a înlocuit toți miniștrii din vechiul cabinet, președintele surprinzându-și adversarii”, apreciază Preda.
Vorbind despre incapacitatea USL de a participa la o confruntare politică reală, europarlamentarul este convins că efectele produse de schimbarea guvernului vor fi apreciate doar când vor apare primele date privind cota de încredere în noul premier, și deplânge faptul că drogul inoculat de televiziunile potrivnice puterii l-au influențat pe liderul PNL să spere că altul va fi votul de la investitura Cabinetului Ungureanu.
”Mărturisesc că nu mă așteptam însă ca USL să fie atât de nepregătit pentru o confruntare politică reală. E acum evident că opiumul servit zi de zi de televiziunile aservite lui Dan Voiculescu și-a făcut efectul și C. Antonescu a ajuns să creadă că GRIVCO va tranșa bătălia politică”, mai scrie europarlamentarul PDL, Cristian Preda.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News