Cristian Preda: Orice contestare a deciziei CCR e un pas spre haos instituțional

cristian_preda
cristian_preda

Europarlamentarul PDL, Cristian Preda, susține într-o postare pe blogul personal că deciziile Curții Constituționale trebuie respectate întru totul, orice contestare fiind, însă, un pas spre ”haos instituțional,” considerând, totodată, că actul prin care judecătorii CCR au decis ca neconstituțională excluderea de la controlul de constituţionalitate a hotărârilor Parlamentului este unul ca se va dovedi ”salvator pentru regim în întregul lui”.

În postarea de pe blog, intitulată ”Intimidarea CCR”, democrat-liberalul Cristian Preda afirmă că ”deciziile Curții Constituționale trebuie respectate întru totul. E un truism, dar adevărul e că, în situația critică în care Ponta și Antonescu au adus regimul politic românesc, orice contestare a deciziei CCR e un pas spre haos instituțional”.

Cristian Preda apreciază ca ”salvator” votul judecătorilor de la CCR în legătură cu Ordonanța de Urgență a Guvernului privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. ”Faptul că judecătorii CCR au respins tentativa guvernului de a le limita atribuțiile prin lege (ca și prin ordonanță de urgență) nu e doar un gest de curaj, ci și unul care se va putea dovedi salvator pentru regim în întregul lui”, scrie Preda, care spune că ”Guvernul trebuie să tragă toate consecințele practice din aceste decizii, pentru a dovedi că a renunțat definitiv la intimidările care i-au vizat pe membrii Curții”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel