Cristian Preda susține bugetul UE: "o surpriză plăcută"

cristian preda dece
cristian preda dece

Cristian Preda, eurodeputat PDL, face apel la toți colegii români din Parlamentul European să voteze în plenul forului legislativ bugetul Uniunii Europene pentru 2014-2020. 

„Fac un apel la colegii mei din celelalte grupuri politice aleşi în România să voteze, la rândul lor, bugetul. Apelul meu e justificat de intervenţia nefericită a premierului, care a criticat realizarea unui consens în privinţa bugetului. Sper ca Victor Ponta să nu ceară membrilor PSD şi PNL – din motive politicianiste sau urmând directivele Internaţionalei Socialiste – blocarea unui buget favorabil României“, spune Cristian Preda, într-o postare pe blogul său, potrivit Adevărul.

El suține că alocarea care revine României pe bugetul negociat la Consiliul European este "o surpriză plăcută" şi că va vota în plenul PE acest cadru financiar.

„Salut consensul în privinţa cadrului financiar multi-anual 2014-2020, realizat în Consiliul European ţinut joi şi vineri. Creşterea părţii care revine României e o surpriză plăcută, mai ales în condiţiile diminuării sumei totale alocate pentru următorii 7 ani, cu circa 34 de miliarde, comparativ cu perioada corespondentă anterioară. Această propunere va veni în Parlamentul European. O voi vota, fiindcă nu pot să refuz un buget care dă o şansă dezvoltării României“, mai afirmă eurodeputatul PDL.

Preşedintele Traian Băsescu a precizat, vineri, la Bruxelles, sumele pe care le primeşte România din bugetul UE în 2014-2020 pe programe, el menţionând că în total este vorba despre un buget de 39,887 miliarde de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel