Cristian Preda: Trebuie urgent găsit un premier independent

Cristian Preda
Cristian Preda

Eurodeputatul Cristian Preda a afirmat, miercuri, la RFI că trebuie să se găsească urgent un premier independent, iar Traian Băsescu să se implice ca mediator în găsirea unei soluţii.

"Eu sunt puţin mirat. În 2010-2011, când spuneam că e nevoie de o alternativă, am fost tratat drept trădător, drept lipsit de loialitate! Acum, constat că au ajuns la vorba mea, deşi între timp s-a petrecut un congres al partidului, în care nu s-a cerut o nouă manieră de a guverna. Blaga atunci a cerut partidul, n-a cerut Guvernul. Şi acum observ că nimeni n-are curajul să spună public ce reproşuri are să-i facă lui Emil Boc şi se discută doar în spatele uşilor închise, se transmit pe surse informaţii şi înţeleg că nu au curajul să-i spună lui Emil Boc că nu-l mai susţin. E vorba mai degrabă de o critică", a afirmat Cristian Preda.

Întrebat ce trebuie să facă PDL pentru depăşirea impasului, Cristian Preda a declarat: "Cred că trebuie urgent găsit un independent, care în primul rând să garanteze un anumit echilibru în gestionarea guvernării, un independent care să fie capabil să gestioneze de asemenea un dialog pe marginea datelor electorale, pentru că circulă în acest moment mai multe versiuni. Sigur că în acest proces va trebui să fie implicat preşedintele, ca mediator. Nu cred că trebuie să ne ascundem după degete", a adăugat el.

"Am înţeles constrângerea pe care o reprezintă vizita delegaţiei FMI, Comisiei şi Băncii Mondiale la Bucureşti, e clar, dar după ce Jeffrey Franks ne părăseşte, cu toate amintirile plăcute pe care le va avea din ţară, de la horă la negocieri, după asta trebuie să trecem la lucru! Orice amânare acum nu face decât să prelungească o stare de incertitudine, de neîncredere, care este sădită şi în peisajul politic şi în peisajul public. PDL riscă să scadă şi mai mult în sondaje şi va cădea şi mai mult, dacă prelungim această ambiguitate şi dacă în loc să ne ocupăm de calitatea guvernării, facem reglări de conturi în partid", a conchis Cristian Preda.

Citește și:

Blaga i-a sugerat lui Emil Boc să-și dea demisia

Anastase: Am comandat sondaje ca să modificăm legislația și să redesenăm colegiile

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel