Cristian Rizea, expulzat din Rep. Moldova. Chirieac: Probabil că a deranjat pe cineva. Cred că a avut un "sponsor" foarte puternic

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Fostul parlamentar Cristian Rizea a fost prins şi extrădat în România. Ce spune analistul politic Bogdan Chirieac despre decizia autorităților moldovene.

"Mă întreb... Şase ani de zile refugiat la ţară geamănă a României şi abia după şase ani este expulzat? Era zilnic în presă sau pe social media. Ideea este că a deranjat probabil pe cineva în Republica Moldova, că altfel nu îmi imaginez şi aşa l-au expulzat. Altfel, nu îmi explic de ce nu şi-a continuat mai departe viaţa. Probabil că a avut un sponsor bun în Republica Moldova. Gândiţi-vă că, în ultimii şase ani, România a oferit mult sprijin Republicii Moldova şi cu energie, şi cu bani, şi cu multe alte lucruri", a declarat analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3 CNN.

"Nu cred că l-au ajutat autoritățile din România"

"Cred că statul român a cerut expulzarea lui Cristian Rizea, dar probabil Chişinăul nu a dorit să facă lucrul acesta. Mai ales că, cinstit vorbind, nu este cazul lui Rizea. La el, probabil că toate faptele de care e acuzat sunt adevărate. Dar gândiţi-vă că foarte multe ţări din Europa nu mai expulzează cetăţeni romani condamnaţi în România. Imaginea justiţiei românești nu este catastrofala doar în România. Este şi în plan european", a mai spus analistul politic.

"Nu cred că l-au ajutat autoritățile din România. Eu cred că în Republica Moldova a avut dânsul un "sponsor" foarte puternic și așa a rămas. În plus, repet, justiția din România, dacă a ajuns să fie prost văzută și în Republica Moldova, ce să mai discutăm?", a mai adăugat Bogdan Chirieac.

Cât despre faptul că nu există nicio imagine cu Cristian Rizea de la aducerea în România, analistul politic crede că imagini există, doar că autoritățile nu vor să le facă publice. Cred că și procedura cere, într-un asemenea caz, ca în timpul arestării celui urmărit să fie filmat și fotografiat. Nu au vrut să le dea".

Ce spun autoritățile din Republica Moldova

Fostul deputat PSD a fost condamnat penal în România pentru corupție, la patru ani și opt luni de închisoare, pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor. Rizea s-a refugiat la Chişinău în 2017, cu o lună înainte de a fi condamnat în prima instanţă.

"Cetățeanul României, Rizea Cristian, a fost declarat de către Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani. Conform procedurilor legale, străinul a fost îndepărtat sub escortă de pe teritoriul național de către personalul specializat al IGM.

Amintim că declararea străinului persoană indezirabilă este o măsură asiguratorie, dispusă împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori în a cărui privinţă există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.

Măsura în cauză se dispune de autoritatea competentă pentru străini din oficiu sau la propunerea unor alte autorităţi cu competenţe în domeniul ordinii publice şi al securităţii naţionale care deţin date sau indicii temeinice în sensul celor indicate supra”, a anunțat Inspectoratul General pentru Migrație al Republicii Moldova.

Autoritățile de la Chișinău au anunțat încă de luna trecută că nu-i vor oferi azil politic lui Rizea. Politicianul are probleme cu legea și în Republica Moldova. Acesta este acuzat într-un dosar penal pentru fals în declaraţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel