Cristian Şofron, directorul Teatrului Odeon, a afirmat că reînchiderea teatrelor este 'un lucru dureros', dar îl va accepta ca atare.
'În ceea ce priveşte închiderea teatrelor, sigur, este un lucru dureros pentru noi toţi, nu avem cum să ne împotrivim acestui lucru, îl luăm ca atare, îl acceptăm ca atare. Avem, cel puţin, şansa de a ne continua activitatea, însemnând repetiţii şi activitatea curentă, ca să-i spunem aşa, aşadar repetăm, sperăm ca după aceste două săptămâni să putem scoate premiera pe care o avem în stadiu final - 'Henric al IV-lea' -, în rest sperăm să trecem cu bine şi peste acest hop, nu este deloc simplu, nu este deloc uşor, dar asta e', a declarat Cristian Şofron, potrivit Agerpres.
Managerul a precizat că instituţia pe care o conduce se află într-o poziţie avantajoasă în privinţa biletelor pentru următoarele spectacole, deoarece acestea se pun în vânzare doar lunea, pentru săptămâna respectivă.
'Noi am aplicat un sistem pe care credem că doar noi îl aplicăm la ora asta. Pentru că biletele se dădeau extrem de repede, în câteva ore după ce le puneam în vânzare, noi nu am pus în vânzare decât spectacolele din săptămâna respectivă, aşadar lunea puneam în vânzare spectacolele pentru săptămâna respectivă. Ele se vindeau imediat, dar nu suntem în situaţia în care trebuie să dăm banii înapoi. Din punctul ăsta de vedere, suntem un pic mai liniştiţi', a mai spus Şofron.
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis, în şedinţa de duminică, interzicerea organizării şi desfăşurării activităţii cu publicul în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, inclusiv celor de tipul drive-in. Nu este permisă organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale, având în vedere incidenţa COVID-19 de peste 3 la mia de locuitori în Capitală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu