Portughezul a fost schimbat în minutul 55 în meciul cu AC Milan.
Cristiano Ronaldo a stins conflictul cu Maurizio Sarri, recunoscând că a jucat, chiar dacă a fost accidentat, conform The Sun.
Starul portughez a stârnit zvonuri cum că s-ar fi certat cu tehnicianul lui Juventus, după ce a fost scos în minutul 55 în meciul cu AC Milan, înaintea pauzei competiționale.
După incident, Sarri a declarat că l-a schimbat pe atacant din cauza unei accidentări la genunchi. Cu toate acestea, Ronaldo a înscris patru goluri în două meciuri și a ajuns la cota 99 pentru naționala Portugaliei.
În ciuda aparențelor, Cristiano a recunoscut că este accidentat, iar conflictul cu Sarri a luat sfârșit.
„În ultimele 3 săptămânii am fost limitat. Toți știu că nu-mi place să fiu schimbat, dar nu am făcut nimic rău după ce am ieșit. Am încercat să ajut echipa jucând accidentat. Nimănui nu-i place să fie schimbat, dar înțeleg, pentru că n-am fost bine în acele două jocuri. Nu am fost la 100%", a recunoscut Cristiano Ronaldo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu