Atacantul portughez Crisitiano Ronaldo se va prezenta luni în fața instanței pentru o audiere legată de o presupusă fraudă fiscală în valoare de 14,7 milioane euro, informează AFP, potrivit Agerpres.
Internaționalul portughez, în vârstă de 32 de ani, este convocat luni la ora locală 11,30 la tribunalul din Pozuelo de Alarcon, periferie a Madridului și cea mai bogată zonă din Spania, unde și locuiește.
De altfel, din cauza acestei citații în fața instanței, vedeta madrilenă a ratat primul "clasico" amical dintre Real Madrid și FC Barcelona, pierdut cu 3-2 de campioana en titre a Spaniei, la Miami.
"Toată lumea este decepționată, dar sunt alți factori care au determinat absența lui Ronaldo", a declarat Stephen Ross, promotorul International Champions' Cup, turneul amical de pregătire din Statele Unite, organizatorul acestui meci. Anterior, el menționase "un proces în vedere în Spania" pentru a explica această absență.
Este vorba, în realitate, de o audiere în cursul căreia judecătorul responsabil cu dosarul trebuie să-i aducă la cunoștință anchetarea sa pentru o fraudă fiscală presupusă de 14,7 milioane euro.
"El se va prezenta normal în fața judecătorului", a spus un purtător de cuvânt al apărării.
Conform ministerului public, starul echipei Real Madrid a utilizat între 2011 și 2014 mai multe societăți cu sedii în străinătate — Irlanda sau Insulele Virgine Britanice — pentru a evita să plătească în Spania impozitele pe venituri obținute din contracte publicitare cu marile mărci.
Conform Parchetului, Cristiano Ronaldo, sportivul cel mai bine plătit din lume, conform Forbes, ar fi declarat în 2014 venituri de origine spaniolă în valoare de 11,5 milioane euro pentru perioada cuprinsă între 2011 și 2014, în timp ce în realitate acestea s-au ridicat la aproximativ 43 milioane euro.
La acestea s-ar adăuga, conform Ministerului Public, 28,4 milioane euro ascunși fiscului, venituri obținute din drepturile de imagine pentru perioada 2015-2020. Deci, un total de 14,7 milioane euro impozite neplătite.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News