Cristiano Ronaldo a efectuat vizita medicală şi s-a înţeles cu Manchester United.
Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a efectuat în weekend, la Lisabona, vizita medicală în vederea transferului său la echipa engleză de fotbal Manchester United, cu care a ajuns la un acord pentru un contract pe doi ani, a anunţat Sky Sports, citat de Reuters.
United a precizat săptămâna trecută că a ajuns la o înţelegere pentru transferul lui Ronaldo de la Juventus, după ce fotbalistul a anunţat clubul din Serie A că nu are intenţia să rămână, însă până la perfectarea transferului era nevoie de un acord al jucătorului cu United şi de vizita medicală.
Cele două cluburi nu au confirmat încă oficial transferul internaţionalului lusitan în Albion, fereastra de transferuri din Premier League urmând să se încheie marţi, la ora 22:00 GMT.
Sky a relatat că suma de transfer pentru jucătorul de 36 de ani este în jur de 15 milioane de euro, la care se adaugă bonusuri de alte opt milioane de euro.
Antrenorul lui United, norvegianul Ole Gunnar Solskjaer, a menţionat duminică, după meciul cu Wolverhampton Wanderers (1-0), că anunţul transferului va fi făcut după ce se vor semna hârtiile.
Având în vedere că urmează o pauză pentru meciurile echipelor naţionale, este aşteptat ca Ronaldo să joace primul său meci de la revenirea la Manchester United, pe 11 septembrie, pe Old Trafford, cu Newcastle United.
Ronaldo a cucerit opt trofee cu United în perioda 2003-2009, precum şi un Balon de Aur, în 2008, înainte de a se transfera pentru 80 de milioane de lire sterline la Real Madrid, transmite Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News