Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a împlinit luni 33 ani și şi-a petrecut ziua de naştere într-un mod mult mai discret decât omologul său de la Paris Saint-Germain, brazilianul Neymar, care a organizat o petrecere cu 150 de invitaţi, în centrul Parisului.
Publicitate
Starul lusitan a postat pe reţelele de socializare o fotografie făcută chiar de ziua sa, în care poate fi văzut în sala de forţă, alături de un „partener special" de antrenament. Într-o altă postare, în care apare cu un tort în mână, lângă un buchet de trandafiri albi, Ronaldo a ţinut să le mulţumească fanilor săi pentru felicitările adresate cu ocazia aniversării sale.
Lansat în fotbalul mare la Sporting Lisabona, sub comanda antrenorului român Ladislau Boloni, Cristiano Ronaldo a disputat în total 746 de meciuri ca profesionist, marcând 549 de goluri. El este golgheterul all time al selecţionatei Portugaliei, pentru care a marcat 79 de goluri în 147 de selecţii şi alături de care a cucerit titlul de campion european în 2016.
Clubul Real Madrid a ţinut să marcheze aniversarea lui Cristiano Ronaldo printr-un clip video postat pe site-ul oficial, în care prezintă cele mai frumoase goluri şi cele mai importante momente trăite de portughez de la sosirea sa pe Santiago Bernabeu, în vara anului 2009.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu