Cristina Bălan a întâmpinat probleme după cea de-a doua naștere. Vedeta A devenit mamă de trei copii, în urmă cu o lună, după ce a dat naștere și unei fetițe - Nadeea Sofia.
"Marea mea surprindere a fost că am întâmpinat provocări în alăptare, eu, care am alăptat gemeni. Mai mult decât atât, pe gemeni am reușit să-i aduc la sân după biberon, ceea ce – pentru cunoscătoare – este și mai complicat. Da, am avut ceva de furcă de această dată, în sensul că n-am fost suficient de atentă și am ajuns la o angorjare masivă a sânilor, urmată de o mastită, cu înroșire a sânului, febră cu frisoane, stare generală de rău. Dar nu am întrerupt alăptarea, m-am informat, am căutat tratamente potrivite pentru mine, am consultat și doula cu care am născut și am reușit să trec peste", a declarat aceasta, potrivit fanatik.ro.
Artista a născut în apă și l-a avut alături pe soțul ei, Gabriel. Imediat după naștere, cântăreața și-a ținut fetița la piept și a alăptat-o.
"De această dată am fost eu în control și mi-am luat puterea înapoi. Am dorit doula și am avut doula. Am dorit prezența soțului și am avut-o. Am dorit naștere 100% naturală, asta însemnând fără niciun medicament, fără perfuzii, epidurală sau oxitocină administrată pentru a grăbi lucrurile.
Am avut un travaliu care a durat cam 5 ore, faza mai accentuată, cu contracții mai dese și intense. Faza de expulzie a durat cam jumătate de oră. Am născut în apă, așa cum visam. Am ținut fetița la piept două ore înainte de a o cântări, cordonul ombilical l-am lăsat să pulseze tot două ore, abia apoi a fost tăiat. Am inițiat alăptarea la scurt timp după naștere. Cu alte cuvinte, a fost exact cum mi-am dorit', a mai spus aceasta.
"Nu mai țin minte momentul exact când le-am spus că în burtică la mami crește un bebe, dar au părut să înțeleagă foarte clar despre ce e vorba. Mai mult, în fiecare zi, de atunci, ei mă pupă pe burtică și i se adresează bebelușului, mă mângâie și mă alintă, parcă sunt mai atenți și mai grijulii. Sau așa mi se pare mie, cine știe? Însă de înțeles sigur au înțeles că în curând va apărea pe lume surioara lor. Mereu o aduc în discuție, îi spun că o iubesc foarte mult. Și sunt sigură că așa va fi și vor deveni foarte apropiați", a spus Cristina Bălan, într-un interviu pentru viva.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News