Cristina Cioran a vorbit despre nașterea prematură a fiicei sale și lucrurile cărora nu le-a dat importanță în perioada în care era însărcinată.
"Am născut prea devreme… Nu mi-a fost ușor, dar mai greu i-a fost Emei, care s-a luptat cu adevărat. Eu doar am fost acolo din când în când… Nu suficient, din păcate. Sfaturi nu știu să dau, pot spune doar că este necesar să știi cam ce se poate întâmpla, ca să recunoști semnele, care pot fi diferite de la femeie la femeie. Eu nu m-am gândit că se poate întâmpla să nasc prematur și, de aceea, nu prea m-am interesat. A fost o greșeală.
Ce m-a ajutat cel mai mult, după echipa de medici și personalul medical de la Spitalul Universitar, au fost mesajele oamenilor și ale celor care au fost și ei născuți prematur. Acestea mi-au dat curaj și m-au făcut să mă ridic din pat și să încep să văd lucrurile altfel. La rândul meu, am încercat să încurajez alte femei, care au trecut sau trec prin așa o experiență", a spus Cristina Cioran pentru viva.ro.
"Fetița mea e foarte bine acum, liniștită, sănătoasă, perfectă! Mi se pare că este cel mai frumos și pur suflet din viața mea și îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit-o. Chiar dacă am trecut prin momente grele, știu că acestea au fost ca să apreciez cu adevărat această minune de fetiță!", a mai spus vedeta.
Cristina Cioran a născut prematur, în luna iulie, termenul normal fiind în septembrie. La scurt timp, în noiembrie, a luat prin surprinde showbizul românesc, după ce a anunțat că s-a despărțit de tatăl fiicei sale pentru că au "avut niște diferențe de opinie, nu ne mai înțelegem, suntem cumva în alte sfere și ne-am despărțit. Asta este, cam atât, nu e nimic spectaculos”. Vedeta fusese cerută în căsătorie, cu puțin timp înainte.
"Despre tatăl Emei nu voi vorbi decât în sens pozitiv, pentru că Ema trebuie să-și iubească și să-și respecte părinții, indiferent dacă iubirea dintre ei a dispărut, la un moment dat. Nu e vina copiilor și aceștia nu trebuie să simtă disensiunile dintre părinți! Mi-ar plăcea să rămânem prieteni, să mai râdem cum râdeam. Atât. De această dată am decis, cu inima strânsă, că nu voi mai lăsa să treacă ani ca să pot spune: ajunge! Și asta pentru că Ema are nevoie de pace, liniște și bucurie", spune Cristina Cioran, recent, pentru viva.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu