Cristina Mihaela Dorobanțu, frumoasa prezentatoare a rubricii „Secrete Între Fete” din cadrul Teo Show (Kanal D), a început să facă din nou sport după o pauză de doi ani.
Ea și-a propus să își tonifieze brațele și picioarele și, în acest sens, merge acum de 2-3 ori pe săptămână la sală, unde este atent supravegheată de instructorul personal, Maria Bendris, Campioana Națională la Bodyfitness.
Noua serie de antrenamente intervine după aproape doi ani în care Cristina Mihaela a stat departe de activitate sportivă frecventă. Vara aceasta a decis că este însă momentul să își reconfigureze stilul de viață, în special după ce din ce in ce mai mulți fani de pe social media îi cer recomandări despre ce să facă pentru a fi în formă.
Astfel a ajuns să facă mișcare de 2-3 ori pe săptămână, ghidată și supravegheată de o campioană națională.
„Am foarte mulți oameni care se regăsesc în stilul meu de viață, îmi pun întrebări, vor să le fac recomandări, așa că am simțit nevoia să mă documentez și să fac cât mai multe lucruri benefice pentru mine așa încât să le transmit și lor. Merg de 2-3 ori pe săptămână la sală. Depinde de cât de încărcat este programul filmărilor pentru emisiune. Am ales să fac antrenament de fitness, cu aparate, accesorii sau cu greutatea corpului, pentru că nu îmi place pilatess sau aerobic. Sunt ghidată de Maria Bendris, Campioana Națională la Bodyfitness, așa că sunt pe mâini bune. Fac cam o oră și jumătate de mișcare de fiecare dată. Îmi lucrez mult picioarele și brațele și sunt încântată de rezultatele de până acum”, declară Cristina Mihaela Dorobanțu.
Cristina Mihaela Dorobanțu a devenit cunoscută publicului ca finalistă a primului sezon „Bravo, ai stil” de la Kanal D. Ulterior a prezentat emisiunea „Bravo, ai stil Panorama”, iar în prezent are propria rubrică de lifestyle din cadrul „Teo Show”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News