Cristina Neagu a învins COVID-19. "Va fi greu să recuperez"

Cristina Neagu. foto: CSM Bucuresti @CSMBOfficial - FB
Cristina Neagu. foto: CSM Bucuresti @CSMBOfficial - FB

Cristina Neagu, supranumită Messi din Handbal, a învins COVID-19. 

Alegeri prezidentiale 2024

„Nu am ieşit deloc, am refăcut testul şi este negativ. Am trecut cu bine peste această încercare, am făcut o formă uşoară, doar că mi-am pierdut mirosul şi gustul. Nici acum nu le-am recuperat în totalitate. Este o situaţie stranie să ai acest virus ca o răceală, fără probleme majore, dar care este contagios şi poate deveni foarte rău.

Am auzit de cazuri grave şi în sport. Poate lumea crede că dacă eşti sportiv şi ai grijă de tine, ai antrenamente tot timpul, te menţii, ai medicaţie, refacere etc, eşti ferit. Dar uite că nu e aşa. Sunt cazuri grave şi între sportivi, cum sunt cazuri uşoare şi la oamenii obişnuiţi. Nu aş dori să contacteze cei dragi şi apropiaţii acest virus, de fapt nu aş dori să îl aibă nimeni, dar nu putem alege. Doar să avem grijă de noi, să respectăm măsurile, să fim atenţi la fiecare pas. Este cel mai important”, a spus Cristina Neagu, conform ProSport

Neagu, aproape de revenire 

„Mă simt bine fizic. Nu am avut voie să fac antrenamente, mai ales antrenamente intense. Astăzi, de exemplu, am alergat puţin pe bandă, acasă. Va fi greu să recuperez cât mai repede, pentru că resimţi o perioadă fără pregătirea specifică şi cu care eşti obişnuit. În prima săptămână nu am făcut mişcare deloc, mi-a recomandat şi medicul. Am avut dureri în gât, nu am fost prea bine.

Voi mai face nişte analize de sânge şi la plămâni, iar de joi aş vrea să reintru în programul de antrenamente. Va fi greu, repet, să recuperez, dar voi trece şi peste asta. Sunt bucuroasă că am trecut cu bine, că sunt sănătoasă.

Da, m-am gândit, normal, când vezi ce e în jur. Mi-am dorit să am parte de o formă uşoară, să nu trec prin febră mare, prin spital şi, mai ales, să ies sănătoasă din experienţă. Spun acest lucru pentru că nu se ştiu multe lucruri, e cam neclar totul când vine vorba despre ce se întâmplă cu tine, cu corpul tău, după ce ai avut Covid-19. Sper ca ultimele analize să fie ok, aşa cum a fost şi testul negativ şi să mă alătur echipei”, a spus Cristina Neagu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel