Într-o perioadă cu multe semne de întrebare la CSM București, Primăria Capitalei a transmis un semnal clubului că intenționează să mențină în continuare echipa de handbal feminin la un nivel ridicat de performanță.
Cristina Neagu face parte din planurile de viitor ale formației pregătite de Adrian Vasile și sunt șanse bune ca părțile să ajungă la un nou acord în perioada imediat următoare. CSM București intră într-o perioadă fierbinte a sezonului, în care va susține șase jocuri de foc în Liga Campionilor, dar și marele derby cu SCM Rm. Vâlcea în Liga Națională. Oficialii clubului și-au stabilit două direcții de atac în această perioadă, să se apropie de normalitate în ceea ce privește situația financiară la echipă și finalizarea discuțiilor cu jucătoarele aflate la final de contract, dorite și din vară.
Strategia clubului ar fi să schimbe maximum 2-3 jucătoare la vară, două fiind forțate de retragerile din activitate anunțate: Iulia Curea și Linnea Torstensson. Cristina Neagu reprezintă probabil cea mai importantă piesă de pe „tabla de șah", iar păstrarea ei ar fi și garanția că echipa CSM București va fi acolo, în grupul formațiilor din Europa cu pretenții. Bineînțeles, acum mai depinde și ce își dorește „Balonul de Aur" din 2018.
În vară, Cristina Neagu va împlini 32 de ani, o vârstă la care nu ar mai vrea neapărat să plece de acasă, pentru a începe o nouă aventură în străinătate. Căpitanul echipei naționale și-ar dori să rămână în România, dar a pus și niște condiții, în primul rând clubul să țintească în continuare sus. Cristina s-a exprimat în mai multe rânduri, că unul dintre marile obiective ar fi să câștige Liga Campionilor și cu o formație din România. A jucat o finală cu Oltchim Rm. Vâlcea în 2010, dar atunci a pierdut cu Viborgul Cristinei Vărzaru, Bojanei Popovici & Co.
CSM București a avut discuții cu Cristina Neagu pe tema unei viitoare colaborări, iar ProSport notează faptul că s-a ajuns și la un numitor comun, mai lipsește doar semnătura jucătoarei. Clubul și-a propus ca până la finalul lunii ianuarie să aibă certutidini în privința lotului pentru sezonul următor, acest lucru ar oferi și liniștea necesară pentru abordarea obiectivelor din acest sezon, deci nu este exclus ca un nou contract cu Neagu să fie parafat chiar în zilele următoare, de ce nu, chiar după jocul cu FC Rail Cargo de sâmbătă, în Liga Campionilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu