Cristoiu: Poate era mai bine dacă referendumul din 2012 era validat

ion cristoiu dece
ion cristoiu dece

Editorialistul Ion Cristoiu scrie într-un editorial pentru Evenimentul Zilei că președintele Traian Băsescu se dovedește, prin acțiunile sale, complice cu premierul Victor Ponta, și spune că validarea referendumului de demitere din 2012 ar fi fost de preferat, dacă astfel se evita semnarea unui Pact de Coabitare.

Jurnalistul vorbește despre ”lovitura de stat” din 3-5 iulie 2012, care ar fi existat chiar dacă președintele era sau nu demis. Rezultatele recensământului din 2011 nu schimbă cu nimic această realitate, opinează Ion Cristoiu.

Cristoiu amintește că ,împreună cu alți jurnaliști considerați a fi apropiați președintelui, a luptat pentru a evita demiterea lui Traian Băsescu. ”Dar poate era mult mai bine atît pentru el, cît și pentru țară dacă Referendumul era validat. N-am mai fi asistat,poate, la comedia cu cîntec numită Coabitare”, crede editorialistul.

Ion Cristoiu spune că Victor Ponta, prin turneul efectuat în Asia, și-a asumat ”ipostaza” de președinte al României. Premierul nu s-a sinchisit, mai scrie editorialistul, să-l anunțe pe șeful statului plecarea sa, susținută financiară din bani publici.

”Ce aşteaptă Traian Băsescu? Ca, în numele Coabitării, Victor Ponta să-l închidă într-o debara din Palatul Cotroceni?”, conchide Cristoiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel