Cristoiu: Ponta a tras iar pe sfoară Comisia Europeană

Jurnalistul Ion Cristoiu scrie duminică într-un editorial pentru Evz că Victor Ponta nu și-a respectat angajamentele asumate în fața Comisie Europene vara trecută, iar Comisia Europeană e ”trasă pe sfoară” de premierul care una le spune oficialilor europeni și alta face în țară.

Editorialistul invocă perioada iulie 2012, atunci când raportul MCV pe ultimii cinci ani ar fi trebuit să fie ultima monitorizare pe Justiție. Potrivit lui, după o evaluare ”în ansamblu pozitivă” din Mecanism, USL a creat iar premisele instabilității prin suspendarea lui Traian Băsescu, ceea ce a determinat Comisia să anunțe că ”nu sunt temeiuri pentru a decide încetarea MCV”.

Ion Cristoiu scrie că liderii USL nu au respins, așa cum ar fi putut, decizia Comisiei de a monitoriza România pentru alte șase luni, iar Victor Ponta a preferat să ”se avânte într-o operaţiune de maximă pisiceală pe lângă Comisia Europeană. Trimite lui Jose Manuel Barroso o Scrisoare prin care, în numele Guvernului şi al USL, se angajează să îndeplinească cu sfinţenie recomandările”. Șeful Executivului ar fi putut, crede dl. Cristoiu, să nu accepte Recomandările CE, și să refuze o înțelegere a căror termeni nu îi va respecta peste șase luni.

Jurnalistul spune că noul raport, publicat pe 30 noiembrie 2013, relevă că Victor Ponta nu și-a îndeplinit angajamentele luate în vara lui 2012, și, ”mai grav”, premierul ”a tras pe sfoară Comisia Europeană. Așa cum a tras pe sfoară FMI”.

”Una spune el Comisiei Europene, FMI, cancelariilor occidentale, jurîndu-se ca în Ferentari pe ce are el mai sfânt, şi alta face la întoarcerea în ţară! Sceneta se va repeta şi luni, cînd Victor Ponta va merge la Bruxelles. Pisiceală maximă pe lângă cracul pantalonului lui Jose Manuel Barroso, jurăminte plângăcioase că va face şi va drege ce i se spune. Iar la întoarcerea în ţară va face şi va drege altceva. Ce i se spune de  către Penalii din USL. Pentru că aceştia sânt Stăpânii lui Victor Ponta”, conchide Ion Cristoiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel