Publicistul Ion Cristoiu readuce în atenţie o observaţie a lui Pamfil Şeicaru, care constata că românul este interesat de persoane, nu de idei sau programe politice.
„O altă notă, poate cea mai importantă, se referă la ceea ce Pamfil Şeicaru numeşte interesul românului pentru persoane şi nu pentru idei, pentru programe politice. Românul votează cu orice. Cu inima, cu hormonii, cu laba piciorului, cu ficatul, numai cu creierul nu. M-am convins de asta de a lungul perioadei poreclite postdecembriste. Am întîlnit oameni săraci, beneficiari ai politicii sociale a PSD, care au votat împotriva lui Adrian Năstase şi cu Traian Băsescu. De ce aţi votat cu Traian Băsescu? i-am întrebat, reamintindu-le că biruitorul din 2004 nu şovăia să anunţe o politică de Dreapta, denunţînd înlesnirile sociale ca pomeni PSD-iste. Pentru că-i simpatic – mi se răspundea. (...)
Cu atât mai valabilă e observaţia lui Pamfil Şeicaru în aceste zile, când Coaliţia de Centru Dreapta a trecut la tăieri de salarii, refuză să crească pensiile, desfiinţează gratuitatea călătoriilor pe CFR pentru studenţi. Gratuitatea a fost introdusă de Guvernul PSD la finele lui ianuarie 2017. Studenţii au profitat din plin de această gratuitate. Da, dar când a venit vorba să voteze, au votat partidele de Dreapta. De ce? Pentru că partidele de Dreapta sînt cool, în timp ce partidele de Stânga nu sunt”, a scris Ion Cristoiu pe blogul său, cristoiublog.ro.
„La fel a fost şi cu medicii. Guvernarea PSD a crescut salariile celor din Sănătate pînă la transformarea unei spălătorese dintr-un spital într-un ministru. Cei din Sănătate s-au grăbit să voteze însă partidele de Dreapta. Pentru că sînt cool. Studenţii nu vor mai avea gratuitatea dăruită de PSD. Credeţi că nu vor vota mai departe partidele de Dreapta? Sigur vor vota. Pentru că partidele de Dreapta sunt cool. Sunt sigur că şi mulţi pensionari, sărăciţi de Guvernarea de Centru Dreapta, vor vota în continuare cu PNL, cu USRPLUS. Nu de alta, dar pe Facebook, cei de Centru Dreapta sunt cool”, în opinia lui Ion Cristoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News