Crișu Anastasiu, validat pentru funcția de Avocat al Poporului

Propunerea PSD pentru funcția de Avocat al Poporului, Crișu Anastasiu, a fost validat de Comisiile Juridice ale Parlamentului, cu 20 de voturi favorabile, potrivit Mediafax.

Crișu Anastasiu a fost ales cu 20 de voturi din partea parlamentarilor, în timp ce propunerea UDMR, Peter Eckstein Kovacs, a obținut cinci voturi favorabile, iar cel propus de PDL, Gheorghe Iancu, care a mai ocupat această funcție, a primit doar trei voturi ”pentru”.

Plenul celor două Camere ale Parlamentului va decide marţi numirea noului Avocat al Poporului, subiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa USL, că le va scrie oficial liderilor PDL şi UDMR, Vasile Blaga şi Kelemen Hunor, pentru a avea o întâlnire în cel mai scurt timp privind un acord între principalele forţe reprezentate în Parlament legat de numirea Avocatului Poporului. El a precizat că, în acest fel, România va avea ca Avocat al Poporului o persoană independentă, care să reprezinte toate elementele de transparenţă, independenţă, imparţialitate necesare pentru ocuparea acestei funcţii.

Liderul democrat-liberal Vasile Blaga a spus după ședința de luni a grupurilor parlamentare că a primit propunerea de la prim-ministru, pentru funcția de Avocat al Poporului, dar nu înțelege urgența de a veni azi cu o propunere ce trebuie votată a doua zi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro
pixel