Alegerea unei clinici dentare este importantă prin prisma faptului că între pacient și medicul stomatolog se stabilește o colaborare pe termen lung, care trebuie să fie caracterizată de seriozitate din ambele părți.
Orice problemă dentară necesită îngrijire corespunzătoare, indiferent dacă este o problemă serioasă sau una aflată într-un stadiu incipient. De aceea, persoanele care sunt în căutarea unei clinici dentare unde să poată beneficia de tratamente moderne trebuie să acorde atenție următoarelor detalii:
În alegerea clinicii dentare se va ține cont de serviciile oferite. Cei mai mulți preferă să aleagă o clinică dentară în cadrul căreia sunt acoperite specializări multiple, astfel încât să nu fie redirecționați către medici sau clinici diferite în cazul unor tratamente complexe, cum ar fi implanturile dentare.
În cadrul unei clinici moderne, pacienții pot beneficia de tratamente din diverse ramuri ale stomatologiei, cum ar fi radiologie, implantologie, chirurgie, pedodonție, estetică dentară, chirurgie maxilo-facială etc. Cu alte cuvinte, aceștia pot merge la o singură clinică atât pentru controale de rutină, cât și pentru a își reconstrui întreaga dantura într-o singură zi (prin serviciul implant dentar într-o zi, spre exemplu);
Clinica stomatologică aleasă trebuie să fie dotată cu echipamente de ultimă generație. De ce? Investițiile regulate în aceste tehnologii reflectă grija față de pacienți și dorința de a le oferi îngrijiri stomatologice de calitate. În cadrul clinicilor moderne sunt utilizate numeroase dispozitive revoluționare, cu ajutorul cărora se pot efectua intervenții nedureroase, rapide și remarcabile din punct de vedere al rezultatului final.
Printre aceste echipamente se numără și laserul diodă EPIC X pentru tratamentele de țesut moale, lampa xenon Sapphire Plus pentru polimerizare și albire, dispozitiul Beefill Backfill pentru obturarea canalelor etc.
Experiența medicilor stomatologi care activează într-o clinică dentară reprezintă în egală măsură un aspect care nu trebuie neglijat. Tratamentele stomatologice trebuie să fie efectuate în condiții de igienă și cu aparate/echipamente care să reducă la minim disconfortul pacientului, însă toate aceste avantaje trebuie să fie completate de experiența medicilor.
Fiecare pacient trebuie să beneficieze de atenția medicului stomatolog, care se va ocupa în timp util de diagnosticarea problemei și de conceperea unui plan de tratament personalizat, cu abordări multidisciplinare;
Pentru persoanele care au un program încărcat și care își petrec cea mai mare parte a zilei la birou sau în deplasare, programul clinicii stomatologice poate fi un criteriu de departajare. Aceștia vor alege mai degrabă o clinică deschisă până seara târziu sau chiar și în weekend. De altfel, preluarea urgențelor este un aspect important, deoarece unele probleme stomatologice nu trebuie să fie amânate. În rândul urgențelor stomatologice care necesită îngrijire imediată se numără durerile dentare insuportabile, fracturile dentare, umflarea feței, ulcerațiile bucale.
Așadar, alegerea clincii dentare este simplificată dacă se iau în calcul criterii esențiale precum serviciile oferite, experiența medicilor și echipamentele pe care le utilizează, precum și programul de funcționare. Se recomandă alegerea unei clinici care îndeplinește toate exigențele menționate anterior și în cadrul căreia activează o echipa de profesioniști, astfel încât nevoile fiecărui pacient să fie o prioritate.
Sursa foto: https://plazadent.ro/
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu