EXCLUSIV Critica nu este acuzaţie
În perioada comunistă spiritul critic şi în special cel autocritic au fost parte integrală a ideologiei leniniste. Ideile critice referitoare la lipsurile din viaţa cotidiană, sau la orice altceva legat de sistemului politic, erau cu totul interzise şi au avut urmări drastice pentru cei care le-au exprimat. A-şi susţine în mod critic părerea este considerat astăzi, până şi în domeniul criticii de artă, un act ostil, chiar duşmănos faţă de cei la care se face referire, fie ei artişti, fie instituţii publice.
De-a lungul activităţii mele în cadrul Festivalului Enescu, am constatat că orice observaţie critică legată de organizarea Festivalului mi-a adus antipatie, duşmănii şi chiar acuzaţii de apartenenţă politică, de stânga sau de dreapta, depinzând de responsabilitatea publică a celor aflaţi în cauză.
Tot ceea ce am enunţat în presă a avut ca scop îmbunătăţirea demersurilor organizatorice spre binele publicului. Avertismentele colaboratorilor din organizarea şi desfăşurarea Festivalului n-au întârziat să apară, toţi încercând să mă împiedice să spun una sau alta la adresa celor aflaţi “la putere”. Până şi un şef de sală sau un responsabil de bufet erau “cineva-uri” cu care ar fi fost riscant să te pui rău, nemaivorbind de vreun Secretar de Stat sau de cineva de la Ministerul Culturii, pentru că “ei sunt cei care ne dau banii şi nu muşti mâna care te hrăneşte!”. Eu neconsiderându-mă nici câine şi nefiind nici soldat, n-am ţinut seama de aceste lucruri şi am făcut, respectiv am spus ceea ce am considerat că putea ajuta mai mult. Astfel am devenit o apariţie deranjantă, ba chiar riscantă pentru cei aflaţi în funcţii mai mult sau mai puţin importante. Oana Marinescu, prin intermediul agentiei de presa OMA Vision, pe care se pare că o deţine, a constituit în permanenţă un obstacol printr-o oarecare cenzurare a comunicării festivalului. Este într-adevar unic în lume, ca un Director Artistic al unui festival de artă şi cultură să fie nevoit să lupte împotriva propriului birou de comunicare.
Am luptat împotriva acordării biletelor de protocol – cu sutele (!), tuturor celor care erau “cineva, pe undeva” şi care ar fi putut, Doamne fereşte, acţiona împotriva Festivalului. Se ofereau bilete gratuite conducerilor televiziunilor – şi la noi sunt multe, sponsorilor festivalului – care astfel dădeau un bacşiş mai consistent pentru reclama ce li se făcea, ba chiar şi potenţialilor sponsori. Culmea era că cei care primeau biletele de protocol, nici măcar nu binevoiau să participe la concerte şi astfel rămâneau multe locuri vizibil neocupate, în timp ce pentru cei cu adevărat interesaţi, nu se mai găseau bilete spre vânzare, căci vorba aceea, ce nu costă nimic, nu valorează nimic.
Am înţeles bine că am fost în permanenţă un factor deranjant pentru mulţi şi că doar prin succesul răsunător al concertelor, am fost acceptat şi suportat timp de şapte ediţii ca Director Artistic al Festivalului Enescu.
Dar astăzi până şi articolul meu publicat în presa românească, referitor la activitatea O.N.B.-ului, i-a deranjat atât de mult pe cei vizaţi, încât au găsit de cuviinţă să mă atace direct, în loc să reacţioneze constructiv la cele criticate. Am devenit astfel duşmanul acestora, deşi eu le-am criticat doar activitatea şi nicidecum ceea ce dumnealor reprezintă.
Astfel înţeleg că oamenii, în disperarea lor, doar prin “stradă” mai reacţionează, neavând la dispoziţie alte mijloace de exprimare. Aceasta este adevărata catastrofă a României de astăzi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
