Criză Afganistan. Ioana Constantin (PMP): România înțelege în limitele sale electorale mărunte, cât sa bifeze dâmbovițean

Ioana Constantin (PMP) transmite un mesaj legat de situaţia critică din Afganistan. 

"Politicienii slabi, neputincioși, lași distrug. Uneori distrug chiar eforturi militare și financiare care au durat decenii. Dezastrul din Afganistan are un singur nume: BIDEN.

Rusia deja își întinde propaganda peste sfâșietoarea criză umanitară din Afganistan, la a doua zi după ce talibanii au ocupat Kabul. De mână cu China. Singurele care au rămas pe poziții în Kabul, in timp ce toate statele lumii își evacuează cetățenii. SUA, NATO, Occidentul nu sunt definite de modul catastrofal în care echipa Biden a gestionat retragerea trupelor.

Cu toate astea, lumea toată priveste șocată la o teribilă criză umanitară. Fiecare dolar cheltuit a meritat. Pentru siguranța fetelor afgane care acum fug din calea terorii, pentru ca generații noi să trăiască în liniște. De asta nu ar trebui să ne îndoim. Dar să ne îndoim când dăm votul celor slabi și lași.

Din păcate, România înțelege în limitele sale electorale mărunte, doar cât sa bifeze dâmbovițean", a transmis Ioana Constantin (PMP), pe Facebook.

Afganistan: Boris Johnson cere organizarea unei reuniuni virtuale a liderilor G7

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a cerut luni organizarea unei reuniuni virtuale a liderilor G7 "în zilele următoare" pentru a discuta situaţia din Afganistan, unde talibanii au recăpătat puterea, informează France Presse şi Reuters.

Boris Johnson a vorbit luni la telefon cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi "a subliniat necesitatea pentru comunitatea internaţională de a se aduna şi adopta o abordare unificată asupra Afganistanului, atât în ceea ce priveşte recunoaşterea oricărui viitor guvern, cât şi pentru a preveni o criză umanitară", a declarat Downing Street, sediul guvernului britanic.

Liderul conservator "şi-a exprimat intenţia de a organiza o întâlnire virtuală a liderilor G7 asupra Afganistanului în zilele următoare în acest scop".

Biroul lui Johnson a mai precizat că cei doi lideri au convenit de asemenea că Marea Britanie şi Franţa ar trebui să colaboreze în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, inclusiv asupra unei posibile rezoluţii comune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel