O criză acută de tuberculină, substanţa cu ajutorul căreia se depistează virusul tuberculozei, afectează spitalele din România.
Institutul Cantacuzino a sistat producţia acestei substanţe din iulie 2012, iar în prezent spitalele nu pot efectua testele pentru TBC, scrie rtv.net.
În România patru persoane mor în fiecare zi din cauza tuberculozei, iar spitalele nu au cu ce să depisteze această boală.
Institutul Cantacuzino a oprit din iulie 2012 producţia de tuberculină, substanţă cu ajutorul căreia se efectuează testele necesare pentru depistarea celor care sunt infectaţi cu bacilii lui Koch, cei care provoacă tuberculoza.
Pentru a fi testaţi, românii au foarte puţine variante, iar acelea sunt foarte costisitoare. Tuberculina se găseşte foarte rar chiar şi în clinicile private, iar atunci este din import, ceea ce face ca testul să coste destul de mult. Totodată, cei suspecţi de TBC ar putea face o radiografie pulmonară, al cărei rezultat nu este, însă, concludent. Mai există şi un alt test, care costă, însă, peste 200 de lei şi este foarte greu accesibil, dar şi testele rapide pentru depistarea TBC, care sunt, însă, contestate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu