Franţa, Germania, Marea Britanie, Polonia şi Suedia şi-au anunţat luni susţinerea faţă de parlamentul Republicii Moldova, transmite AFP.
'În criza constituţională actuală, considerăm Parlamentul Republicii Moldova drept reprezentantul poporului Republicii Moldova şi drept locul cel mai adecvat pentru dezbaterea problemelor politice, inclusiv a celor mai controversate, şi îl susţinem ca atare', afirmă cele cinci state europene, într-un comunicat comun.
Amintim faptul că Parlamentul de la Chişinău rezultat în urma alegerilor legislative din 24 februarie s-a reunit sâmbătă după ce, în urma unor luni de negocieri politice, s-a reuşit formarea unei majorităţi între socialişti - câştigătorii alegerilor - şi blocul prooccidental ACUM, alianţa care a ieşit pe locul al treilea.
Duminică, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis suspendarea temporară a lui Igor Dodon din funcţia de preşedinte, iar premierul Pavel Filip a fost numit preşedinte interimar. De asemenea, Curtea Constituţională a emis o hotărâre prin care Parlamentul Republicii Moldova a fost dizolvat, noi alegeri fiind programate în 6 septembrie.
VEZI ȘI Criză Republica Moldova. Igor Munteanu, declarații care vizează România
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News