Afganii nu vor mai putea primi bani din străinătate după ce Western Union a luat decizia de a suspendat toate tranzacțiile.
Publicitate
Western Union, companie americană de servicii financiare a cărei activitate principală o constituie transferul de bani, a anunţat marţi că îşi suspendă temporar toate tranzacţiile în Afganistan, la două zile după ce ţara a căzut în mâinile talibanilor odată cu retragerea trupelor americane, transmite EFE, scrie Agerpres.
Decizia se traduce prin eliminarea uneia dintre sursele de acces la ajutor financiar pentru numeroşi afgani care primesc bani de la rude care trăiesc sau lucrează în afara ţării.
Recunoaştem că serviciile noastre reprezintă un canal vital prin care clienţii noştri îşi susţin fiinţele iubite şi vom urmări îndeaproape situaţia în schimbare şi ne vom menţine clienţii şi partenerii informaţi în legătură cu orice noutate, a informat Western Union într-un comunicat publicat pe reţelele sociale.
Western Union, care oferă posibilitatea de a trimite bani din SUA către peste 200 de ţări şi teritorii, a explicat că situaţia periculoasă din Afganistan a forţat-o să-şi suspende temporar transferurile de bani, decizie care a intrat în vigoare luni.
Potrivit cifrelor Băncii Mondiale, transferurile către Afganistan au reprezentat anul trecut circa 4% din Produsul Intern Brut al ţării, care s-a ridicat la 19,8 miliarde de dolari în 2020. În total, afganii au primit 788,9 de milioane de dolari în 2020 prin intermediul unor astfel de transferuri.
Rezidenţii zonelor urbane vor fi cei care vor avea cel mai mult de suferit din cauza suspendării serviciilor Western Union în Afganistan, a declarat Paul Vaaler, profesor la Universitatea din Minnesota.
Afganistanul are o populaţie de 37,4 milioane de persoane, din care 54,5% trăiesc în sărăcie, potrivit datelor colectate de CIA World Factbook.
CITEȘTE ȘI: Tensiuni în Afganistan. Bogdan Aurescu, prezent la o reuniune de urgență a miniștrilor de Externe din UE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu