Sănătatea începe să se privatizeze în România, iar a avea diabet începe să fie un lux.
Unicul medic diabetolog din policlinica Spitalului Județean Buzău a renunțat să mai lucreze la stat și a trecut în privat, astfel că oamenii s-au trezit de pe o zi pe alta că, dacă vor o rețetă sau o consultație, trebuie să scoată 200 lei din buzunar. Peste 5.000 de pacienți diagnosticați cu diabet sunt înscriși la Cabinetul de Diabetologie din Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Buzău. Oamenii, în mare parte pensionari, cu venituri mici, au avut un șoc când au aflat că acum trebuie să plătească pentru o consultație de zece minute.
Am întâlnit o pacientă a medicului care a avut surpriza neplăcută să afle că, mai nou, în România, dacă ai diabet, trebuie să plătești. Vârstnica ne-a povestit ce s-a întâmplat.
”M-am dus la doctoriță pentru o consultație pe care o fac regulat și m-a taxat cu 200 lei. Nu plăteam acești bani când lucra la stat. De acum încolo, orice consultație sau rețetă costă 200 lei. Asta este sănătatea gratuită în România! Ni se spune că diabetul este gratis în România, că nu se plătește nimic. O fi gratis să faci diabet, dar nu să-l tratezi”, ne-a spus pensionara.
”Eram înscrisă la acest medic din policlinica Spitalului Județean Buzău. Eram planificată la o anumită dată, am făcut analizele și surpriză: nu am găsit pe nimeni. Medicul diabetolog plecase în privat. Am luat legătura cu acest medic. M-a primit în spitalul privat unde lucrează, dar mi-a spus că trebuie să plătesc consultația 200 lei. Mi s-a părut strigător la cer ținând cont că sunt pacienta ei, aveam trimitere de la medicul de familie, sunt asigurată. De ce trebuie să plătesc pentru diabet?! Mi-a spus că ea are contract cu Casa de Sănătate, dar are un număr limitat de pacienți. Mi-a spus că dacă vreau să rămân la ea, foarte bine, dar trebuie să plătesc, iar dacă nu vreau, să plec. Nu am avut ce să fac și am plătit 200 lei. Și la fel va trebui să fac de fiecare dată când merg la consult. Și se mai zice că diabetul este gratis... să fim serioși! Plus că dacă vrei un anumit medicament pentru diabet, plătești și pentru el! Pentru cei 200 lei mi-a făcut doar o scrisoare medicală. Dacă n-ai bani, aștepți să vină moartea să te ia, că altceva n-ai ce să faci. Nu ai unde să te duci în altă parte”, ne-a mai zis vârstnica.
Oamenii care mergeau la policlinica Spitalului Județean Buzău nu sunt primiți la alți diabetologi pentru că nu mai au locuri pentru pacienți noi.
Între timp, conducerea spitalului buzoian a anunțat scoaterea la concurs a unui post de medic pentru cabinetul de Diabet Nutriție și Boli Metabolice. În județul Buzău sunt șapte medici diabetologi, care au contracte încheiate cu CJAS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News