Radu Gănescu, preşedintele COPAC, a indicat în cadrul dezbaterii "Politicile publice: cauză sau soluţie pentru criza medicamentelor", organizată de DC MEDIA GROUP, de ce este criză de anumite medicamente în România şi a lansat un apel către autorităţi.
"Este foarte important ca în perioada următoare să ne gândim la o metodologie de preţ corectă pentru România. Avem aceste probleme de ani de zile, vedem cum dispar medicamentele din sistem, din farmacii, şi am susţinut că există nevoia unei schimbări de hotărâri, de reguli, de ordine şi de metodologii. Până acum, nimeni nu a luat problema foarte în serios şi chiar aş dori ca în perioada următoare, toţi actorii din sănătate să se gândească serios la asta, pentru că e clar că avem nevoie de reguli noi.", a spus Radu Gănescu.
"În România, toată lumea e înnebunită după cumpărături şi aprovizionare. Nu e nevoie să intrăm în panică legat de medicamente. Ele sunt în piaţă încă. Crize avem de ani de zile, legat de anumite medicamente. Dar astea nu sunt crize datorită pandemiei, ci din cauza metodologiei de preţ. Aş vrea să spun că este nevoie de a avea mereu stocuri tampon, dar nu acasă! Nu trebuie să se cumpere 30 de cutii dintr-un medicament, şi nici nu ar trebui să fie posibil!
Este nevoie ca autorităţile să aibă, cel puţin pentru patologiile complicate, posibilitatea de a asigura un anumit stoc pentru a preveni o criză. Nu vrem să ajungem în crize, de aia ar trebui să avem soluţii mai clare pe viitor.", a mai spus preşedintele COPAC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu