Urmărește emisiunea live


Criza opiaceelor din Statele Unite - Grupul Purdue Pharma îşi declară falimentul

Grupul farmaceutic american Purdue Pharma, devenit o emblemă a crizei opiaceelor din Statele Unite, a anunţat luni o serie de măsuri, inclusiv declararea falimentului şi retragerea proprietarilor săi, familia Sackler, în speranţa de a putea să achite sumele care îi vor fi imputate în avalanşa de procese cu care urmează să se confrunte în viitorul apropiat, informează AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

În virtutea unui acord încheiat cu 24 de procurori federali, dar care va trebui să fie supus aprobării de către un tribunal, familia Sackler va transfera "totalitatea activelor sale unui fond sau unei alte entităţi stabilite în beneficiul reclamanţilor şi al populaţiei americane", potrivit unui comunicat publicat de grupul Purdue Pharma.

Acest acord va permite obţinerea sumei de 10 miliarde de dolari, pe care grupul farmaceutic american se angajează să o aloce luptei împotriva crizei opiaceelor.

Purdue Pharma, producătorul unuia dintre principalele medicamente contra durerilor din clasa opiaceelor, OxiContin, este vizat de peste 2.000 de plângeri în instanţă.

Dacă acordul anunţat luni va fi acceptat, toate plângerile vor fi "rezolvate", inclusiv cele care provin de la municipalităţi sau state americane, iar Purdue Pharma va fi "disculpat într-o manieră deplină şi permanentă" de orice litigiu, au explicat reprezentanţii companiei pe site-ul acesteia.

Grupul a fost acuzat că a presat corpul medical să prescrie în exces acel medicament-far al său, deşi cunoştea efectele sale generatoare de dependenţă, impulsionând astfel dependenţa tot mai mare a americanilor de opiacee şi determinându-i să se îndrepte spre droguri mai puternice, precum fentanil şi heroină.

Preşedintele Purdue Pharma, Steve Miller, a precizat în acelaşi comunicat că noul acord permite deblocarea "unor resurse esenţiale pentru colectivităţile din toată ţara care încearcă să facă faţă crizei opiaceelor".

Grupul a declarat că se vede constrâns, pentru a depăşi această criză, să solicite plasarea sa sub protecţia legii falimentului din Statele Unite - "Capitolul 11" - şi că un consiliu de administraţie al unei companii va fi ales de reclamanţi, înainte de a fi aprobat de Tribunalul pentru faliment.

Acea nouă companie se va angaja să distribuie, gratuit sau cu costuri foarte mici, medicamente ce permit tratarea supradozelor cauzate de opiacee, ca şi cazurile de dependenţă. De asemenea, compania se va angaja să respecte restricţiile referitoare la vânzarea de opiacee şi publicitatea pentru tratamente cu opiacee.

"Cel puţin 3 miliarde de dolari"

Steve Miller a precizat că această restructurare ar evita "risipirea unor sute de milioane de dolari şi a mai multor ani în procese prelungite".

Pe lângă renunţarea la controlul asupra grupului Purdue, familia Sackler, a cărei avere a fost estimată la 13 miliarde de dolari de revista Forbes, va achita, cu titlu privat, "cel puţin 3 miliarde de dolari".

Vineri, procurorul statului New York a afirmat că familia Sackler încerca să ascundă dimensiunea reală a averii sale, transferând 1 miliard de dolari în Elveţia.

Acele transferuri au fost dezvăluite în cadrul unei anchete demarate contra Purdue Pharma şi a membrilor familiei Sackler, condusă de procurorul Letitia James.

Ea a somat, în august, aproximativ 30 de instituţii financiare care au făcut afaceri cu familia Sackler să îi furnizeze informaţii, pentru a putea să evalueze averea reală a acesteia.

Foarte influentă în societatea elitelor din New York, familia Sackler şi-a construit averea pe baza medicamentului OxiContin, un puternic analgezic acuzat că se află în centrul crizei opiaceelor, aflată la originea a peste 47.000 de decese prin supradoză în Statele Unite în anul 2017.

Reputaţia familiei Sackler a fost pătată în ultimele luni de implicarea sa în scandalul opiaceelor, iar mai multe manifestaţii au fost organizate în diverse oraşe ale lumii pentru a protesta faţă de rolul jucat de această familie în criza opiaceelor.

National Portrait Gallery, Tate Gallery din Londra, Metropolitan Museum şi Muzeul Guggenheim din New York au renunţat la donaţiile făcute de familia Sackler în urma acestor polemici.

În iulie, muzeul Luvru din Paris a decis să schimbe denumirea "aripii Sackler", consacrată antichităţilor orientale şi care purta numele familiei americane după o donaţie făcută de aceasta în anul 1996.

Asociaţia americană PAIN (Pain Addiction Intervention Now) a organizat o manifestaţie în faţa muzeului parizian pentru a cere redenumirea acelei aripi.

Condusă de fotografa Nancy Goldin, la rândul ei o fostă dependentă de analgezice, organizaţia PAIN militează pentru a determina instituţiile culturale să se delimiteze de familia Sackler.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel